Astăzi a fost constituit Grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidaturii lui Andrei Năstase la funcția de Președinte al Republicii Moldova. În cadrul ședinței, Andrei Năstase și-a exprimat recunoștința față de toți cei care au contribuit la realizarea acestui moment, subliniind: „Astăzi suntem împreună pentru a scrie o nouă filă în istoria Republicii Moldova, la fel cum am făcut în trecut, în lupta noastră împotriva oligarhilor”.
„Vă mulțumesc pentru curajul dumneavoastră, pentru faptul că vă implicați în acest proces, pentru faptul că ați ales să vă dedicați Moldovei și oamenilor săi. Intrăm într-o competiție cu un adversar care deține toate pârghiile puterii și care nu se sfiește să ne taie accesul la presă, să ne blocheze, să ne jignească și să inventeze minciuni pentru a ne denigra, dar și într-o luptă cu oligarhii care râvnesc să revină la putere cu orice preț, profitând de incompetența și neputința guvernării de a face ordine, dreptate și o viață mai bună oamenilor. Vă mulțumesc pentru că ați ales să spuneți adevărul, să nu vă fie frică, să vă asumați această luptă și să îi convingeți pe cetățenii Moldovei că propaganda guvernării nu ține loc nici de reforme, nici de locuri de muncă bine plătite, nici de hrană, nici de condiții mai bune de viață! Acum 9 ani, când am pornit protestele în stradă, după ce toată lumea văzuse cum dispar miliardele din țară, eram puțini la început. Au fost ani în care ne-am luptat și văd și azi, aici, oameni care au fost în stradă cu mine. Din păcate mulți dintre noi, alte zeci și sute de mii au fost nevoiți să plece peste hotare în acești ani, alții însă nici în viață nu mai sunt. Atunci am fost singurii care au avut curajul să spună NU hoției, NU oligarhilor, NU unui sistem construit doar pentru a jefui țara.
Îmi amintesc cum, în acele vremuri, nimeni nu ne acorda vreo șansă. Ne priveau cu dispreț, ca pe niște oameni fără speranță. Cu toate acestea, noi ne-am urmat visul, am continuat să luptăm și am ajuns acolo unde am crezut că este capătul. Astăzi, însă, realizăm că acel capăt este încă departe. Actuala guvernare nu doar că a nesocotit munca noastră, dar și sacrificiile pe care le-am făcut pentru a elibera țara de influențele corupte ale oligarhilor. Am reușit să-i alungăm, dar schemele și hoțiile lor au rămas, ba chiar au prosperat sub conducerea PAS. De aceea, avem datoria de a duce schimbarea până la capăt, când cetățenii Moldovei vor trăi mai bine cu adevărat și vor fi tratați cu respect”, a declarat politicianul.
Andrei Năstase a spus că, la fel ca în trecut, mulți încearcă să-i blocheze. „Ne spun că nu vom reuși, dar noi, mai bine decât oricine, știm cum și de ce ne-am atins obiectivele atunci, știm cum să luptăm pentru fiecare cauză. Vom merge înainte cu curaj și determinare”, a subliniat el.
De asemenea, pretendentul la funcția de șef al statului a spus că este și rămâne un om dedicat oamenilor și Moldovei în primul rând.
„Acesta este crezul meu și el îmi dă puterea și energia să lupt în continuare pentru Moldova și oamenii săi! Cred că Moldova are nevoie de un președinte DEDICAT!
Dragi concetățeni, candidez la funcția de președinte al Republicii Moldova pentru a-mi dedica următorii ani reconstrucției țării noastre. Voi fi un președinte dedicat ordinii, dedicat dreptății și bunăstării! Aceștia sunt cei trei piloni fundamentali pentru ca cetățenii să trăiască în siguranță și demnitate în propria lor țară, în care legea e lege pentru toți. Voi lupta cu toată forța împotriva sărăciei și corupției! Voi face altfel decât a făcut Dodon și decât face acum Maia Sandu, care întoarce capul și se face că nu vede corupția din interiorul PAS și guvernare, și nici nu o să îmi fie frică să îi aduc pe oligarhii vinovați, în cătușe. Funcția de șef al statului îmi oferă puterea de a mobiliza instituțiile statului să acționeze în interesul justiției. Voi rămâne mereu dedicat tradiției și familiei, grijii pentru acestea și pentru copii noștri, care din păcate au ajuns să se nască mai mult prin străinătăți decât în țară. Nimic nu mă va determina vreodată să-mi trădez valorile, iubirea pentru familie și credința neamului nostru”, a mai spus Andrei Năstase în discursul său.