În perioada 12 – 18 octombrie 2015, Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ungheni inspectat piețele din teritoriul administrat, având ca scop verificarea respectării legislaţiei de către contribuabilii ce practică activitate comercială, precum şi combaterea activităților economie ilicite. Astfel, ca urmare a verificărilor, au fost depistate 23 de încălcări ale legislaţiei fiscale, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în mărime de 23 mii lei, dintre care:
-
Pentru lipsa registrului maşinii de casă şi control legalizat în modul stabilit, încălcare prevăzută de art.293′ alin. (3) din Codul Contravenţional al RM, a fost perfectat un proces-verbal cu privire la contravenţie, cu stabilirea sancţiunii în mărime de 1 mie lei;
-
În 22 de cazuri au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenţie, conform art. 263 alin. (1) din Codul contravenţional al Republicii Moldova, pentru desfășurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat, fiind aplicate amenzi în mărime de 22 mii lei.
Inspectoratul Fiscal de Stat Ungheni continuă acțiunile ample de informare a persoanelor care activează contrar legii, nefiind înregistraţi sub nici o formă juridică, fiindu-le oferite pliante informative, scrisori de conformare. Săptămânal au loc seminare de informare, li se acordă ajutor practic şi metodic în organizarea unei activităţi economice legale, iar în cadrul Inspectoratului activează Biroul de consultații, unde contribuabilii se pot informa la temele ce-i interesează.
De asemenea, săptămâna trecută, echipa mobilă a Biroului Comun de Informaţii şi Servicii – BCIS Ungheni -, din cadrul căreia face parte şi IFS Ungheni, a oferit consultanță în domeniul fiscal populaţiei din satul Alexeevca, raionul Ungheni.
Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ungheni, conducându-se de sloganul ”Funcţionarul fiscal – în serviciul contribuabilului!”, în scopul neadmiterii încălcării legislaţiei fiscale şi pentru promovarea conformării voluntare a contribuabililor, solicită respectuos respectarea cu strictețe a prevederilor actelor legislative ce reglementează activitatea economică.
*Foto simbol
Dina Roşca