Participanții la Programul Diaspora. Origini. Reveniri „DOR” – 80 de tineri și copii din diasporă și 20 din Republica Moldova – și-au dat întâlnire și în acest an, la Parlament.
DOR-uleții cu vârsta cuprinsă între 12-17 ani, veniți din diverse colțuri ale lumii, precum Canada, Cehia, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Portugalia, România, Spania, SUA și Turcia au avut parte de o discuție caldă și prietenoasă cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Tinerii au aflat informații interesante despre activitatea Parlamentului, dar și despre parcursul profesional al șefului legislativului. Mai mult, DOR-uleții au fost curioși să afle care sunt hobby-urile lui Igor Grosu, mâncarea preferată sau cartea pe care o citește. De asemenea, tinerii au discutat și despre obiceiurile noastre strămoșești. „Am descoperit tineri minunați, curioși, cu o română frumoasă și cărora le place să-și petreacă verile în Republica Moldova la bunici și la rude. Bineînțeles am vorbit și despre proiectul generației noastre – de a face parte din marea familie europeană, iar acești copii știu cel mai bine cum este să trăiești într-o țară europeană și vor ca Moldova să devină europeană”, a menționat Președintele Parlamentului.
Programul guvernamental „DOR”, ajuns la cea de-a XII-a ediție, se desfășoară în perioada 14-23 august curent. „DOR” este dedicat copiilor și tinerilor din diasporă, cât și celor din Republica Moldova, oferindu-le oportunitatea de a-și consolida legăturile emoționale, culturale și de identitate cu țara de origine și a crea noi prietenii. Pe parcursul celor 11 ediții, peste 1000 de copii din circa 30 de țări au revenit pentru a trăi experiențe de neuitat la „DOR”.