Un cetățean al Boliviei și-a întrerupt călătoria în Republica Moldova după ce polițiștii de frontieră au depistat un document cu semne vădite de falsificare.
În data de 18 august 2024, străinul de 29 de ani a sosit pe Aeroportul Internațional Chișinău cu un zbor din Dalaman. La controlul documentelor, acesta s-a legitimat în baza pașaportului bolivian și a declarat că se afla în vizită turistică în țara noastră. Conform analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat controlul de nivelul doi asupra persoanei, care implică verificări adiționale.
Ca urmare, tânărul deținea printre documente și un permis de ședere, pretins a fi eliberat de către autoritățile italiene. La examinarea primară a permisului, folosind tehnica specială, polițiștii de frontieră au constatat că acesta conține indici de falsificare.
În fapt, documentul a fost ridicat și transmis spre expertiză, iar cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de acte falsificate. Cetățeanul bolivian a primit refuz de intrare în Republica Moldova.