Cei mai activi și implicați tineri în activitățile școlare și extrașcolare din raionul Ialoveni au oportunitatea în perioada 12 – 18 august să se odihnească în cadrul unei tabere de vară organizată de Consiliul raional Ialoveni, în parteneriat cu Județul Dâmbovița din România.
Primii 50 de tineri, împreună cu reprezentanții Consiliului raional Ialoveni au ajuns astăzi, 12 august, la destinație – Complexul „Căprioara” din localitatea Moroeni, județul Dâmbovița, unde își vor petrece următoarele șase zile de vacanță.
În cadrul taberei de odihnă, tinerii din raionul Ialoveni vor avea activități destinate dezvoltării și cunoașterii programelor comune în domeniile educației și culturii, diverse ateliere tematice, drumeții în munți, vizite la obiectivele turistice, precum și activități destinate tinerii generații.
Precizăm că, anul acesta, în total, la Complexul „Căprioara” din localitatea Moroeni, județul Dâmbovița se vor odihni 100 de tineri din raionul Ialoveni, fiind distribuiți câte 50 de copii în două ture. Cea de-a doua tură urmează să se desfășoare în perioada 19 – 25 august.