Va fi adus în circuitul turistic cavoul ctitorului Bisericii„Sf. Irh. Nicolae” din Dănuțeni, prințul Constantin Moruzi, personalitate istorică notorie din secolul al XIX-lea, proprietarul moșiei Dănuțeni și Țuțora, unul dintre fruntașii revoluției de la 1848 din Moldova, cel care l-a propus la tronul Țării pe Alexandru Ioan Cuza. Despre aceasta a comunicat Primăria Ungheni.
Prințul Constantin Moruzi a fost tatăl scriitorului Dumitru C. Moruzi, supranumit „romancierul de la Dănuțeni”, de la moartea căruia se împlinesc, pe 9 octombrie 2024, 110 ani.
Cu această ocazie, primarul municipiului Ungheni a solicitat Întreprinderii de Salubritate să aducă în ordine cavoul și să repare treptele ce duc spre mormântul prințului Constantin Moruzi care, la momentul de față, sunt impracticabile.
De notat că, inițiativa de a reabilita cavoul a venit din partea directorului Muzeului de Istorie și Etnografie din Ungheni, Vasile Iucal.