Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău va fi renovat și dotat la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării, cu sprijinul mai multor organizații internaționale. Instituția este una dintre școlile care găzduiesc cel mai mare număr de copii refugiați din Ucraina. Proiectul a fost discutat în cadrul unui eveniment organizat de MEC.
Ludmila Pavlov, secretar general adjunct al Ministerului Educației și Cercetării, a subliniat importanța sprijinirii Gimnaziului „Taras Șevcenko”, unde învață 163 de elevi, dintre care 67 sunt refugiați din Ucraina. Ea a anunțat intenția de a deschide clase I-IV și clasa a V-a în limba ucraineană, conform curriculumului național, subliniind că acest demers reprezintă un pas esențial pentru integrarea copiilor ucraineni.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, urmată de un tur al gimnaziului, unde participanții au avut ocazia să se informeze referitor la mersul lucrărilor de reparație și necesitățile infrastructurale pentru asigurarea unui mediu educațional sigur.
Această întâlnire reflectă angajamentul continuu al Ministerului Educației și Cercetării de a sprijini educația refugiaților ucraineni, asigurându-le accesul la un mediu de învățare adecvat și la oportunități de dezvoltare personală și academică.