Victor Munteanu, directorul programului de drept al Fundației Soros-Moldova, consideră că, ceea ce s-a întâmplat în privinţa lui Vlad Filat a fost o încălcare indirectă a prezumpției de nevinovăţie.
„Orice om în ţara aceasta are dreptul la prezumţia de nevinovăţie, este un principiu inviolabil. Şi cred că tocmai ceea ce s-a întâmplat în privinţa lui Filat a fost o încălcare indirectă a acestei prezumpții de nevinovăţie. De ce? Pentru că, aşa cum au derulat evenimentele şi ce a urmat imediat după reţinerea lui, cum a fost reţinut, cum a reacţionat gloata, cum spuneți dumneavoastră, cum a reacționat personal domnul Usatîi care era afară, după cum s-au întâmplat evenimentele la domiciliul domnului Filat, după cum au avut loc percheziţiile la sediul Partidului Liberal Democrat, puse toate cap-coadă, din punctul meu de vedere este o demonstraţie de forţă, un fel de show care vine să lovească în plex orgoliul domnului Filat”, a declarat expertul într-un interviu pentru europalibera.org.
Victor Munteanu a mai spus că, toată regia a avut un singur scop, “nu direct de a-i încălca dreptul la prezumţia nevinovăţiei, ci scopul a fost să „şteargă pe jos” cu el şi să-l „desfigureze”, lovindu-l în plex, lovind în propriul orgoliu”. „Altfel nu am nicio explicaţie pentru showul de la domiciliul lui Filat, filmuleţe pe YouTube despre cum soţia domnului Filat pleacă de acasă cu copilul etc. etc. etc. Şi nu vorbesc acum în calitate de jurist. Și nu vreau să intru pe detalii de procedură, vor intra avocaţii, vor trage de fiecare element de procedură mai departe. Pentru că este evident faptul că nimic nu prevestea joii şi domnul Filat nu era pregătit de o astfel de desfăşurare de evenimente, el a fost luat prin surprindere. De aceea nici apărător la un moment nu a avut, probabil, pe care şi-l doreşte sau pe care şi l-a ales deja, nu mai ştiu. Să vedem mai departe, când, probabil, vineri sau sâmbătă, domnul Filat va fi adus în faţa unui judecător de instrucţie, să vedem dacă au apărut alte argumente decât cele care sunt publice. Şi, vă rog, atenţie!, eu am operat în cele spuse de mine doar cu informaţii publice. Eu până la moment nu am speculat cu nimic, tot ce am spus, am spus lucruri pe care le-a văzut toată lumea. Deci, să mai vedem dacă mai apare ceva adiţional în faţa judecătorului de instrucţie. Şi judecătorul de instrucţie va opera cu ceea ce a fost servit tuturor. Bănuiesc că Procuratura s-a pregătit şi mai are probe adiţionale. Şi să vedem dacă acesta va fi arestat sau arestat la domiciliu, sau, eventual, eliberat”, a mai spus directorul programului de drept al Fundației Soros-Moldova.
Elena Ivanov