Au fost reluate lucrările de reabilitare a trotuarelor din Centrul istoric al orașului Chișinău, după ce acestea au fost stopate de autoritățile centrale.
“Au durat aproape 2 ani de birocrație, pentru a putea relua aceste lucrări. Am insistat pe reparația drumurilor, deoarece pe unele porțiuni oamenii nu mai pot merge din cauza gradului înalt de deteriorare,” spune Primăria.
Astfel, în prezent, se lucrează pe str. Mihai Eminescu, pe segmentul str. București – str. 31 August 1989, partea pară, unde se decapează suprafețele asfaltice și bordurile uzate.
Proiectul de reabilitare a trotuarelor din Centrul istoric al orașului a demarat la sfârșitul anului 2022 și include următoarele străzi: Alexei Mateevici, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Vlaicu Pârcălab și Maria Cebotari.
De la demararea proiectului, la finele anului 2022, până în prezent au fost restaurate circa 30 la sută din trotuarele incluse în proiect, pe următoarele segmente:
str. Maria Cebotari:
- perimetrul cuprins între străzile Columna și Alexandru cel bun, ambele părți;
- perimetrul str. A. Mateevici – str. M. Kogălniceanu, ambele părți;
- perimetrul str. A. Șciusev – str. București, ambele părți;
- perimetrul str. M. Kogălniceanu – str. A. Șciusev, ambele părți;
str. Mihai Eminescu:
- perimetrul str. A. Mateevici – str. A. Bernardazzi ambele părți;
- perimetrul str. A. Bernardazzi – str. M. Kogălniceanu, partea pară;
- perimetrul str. M. Kogălniceanu – str. A. Șciusev, partea pară ;
- perimetrul str. A. Șciusev – str. București, partea impară;
- perimetrul str. București – str. 31 August 1989, partea impară;
- perimetrul str. M. Varlaam – str. Columna, ambele părți;
str. Vlaicu Pârcălab:
- perimetrul str. A. Mateevici – str. A. Bernardazzi partea impară,
- perimetrul str. A. Bernardazzi – str. M. Kogălniceanu, ambele părți;
- perimetrul str. M. Kogălniceanu – str. A. Șciusev, ambele părți;
- perimetrul str. A. Șciusev – str. Bucuresti, partea pară;
str. M. Kogălniceanu:
- perimetrul str. M. Bănulescu-Bodoni – str. V. Pârcălab, partea pară;
- perimetrul str. M. Bănulescu-Bodoni – str. A.Puskin, ambele părți;
str A. Mateevici:
- perimetrul str. V. Alecsandri – str. M. Eminescu, partea pară;
- perimetrul cuprins între Ambasada Turciei și OSCE, partea impară;
- perimetrul str. V. Pârcălab – str. Pușkin, partea pară;
- perimetrul str. Sfatul Țării – Academia de Arte, partea impară.