Agenţia Servicii Publice sesizează autorităţile publice, persoanele juridice de drept privat şi persoanele fizice care prestează un serviciu de interes public să-și ajusteze procesele operaționale și sistemele informaționale pentru a consuma date despre domiciliul/reședința temporară a titularului în format electronic prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect). Platforma a fost dezvoltată de Guvernul RM pentru a asigura schimbul de date între sistemele informaționale.
Accesarea informaţiilor cu privire la adresa de domiciliu şi de reşedinţă temporară a titularilor cărţilor de identitate, cărţilor de rezidenţă, buletinelor de identitate şi ai permiselor de şedere se va realiza prin intermediul platformei de interoperabilitate MConnect. La solicitarea consumatorilor, accesul la datele respective din Registrul de stat al populației este oferit de Agenția de Guvernare Electronică.
Pentru inițierea unui flux de schimb de date și asigurarea accesului nemijlocit la un anumit set de date, participantul la schimbul de date (potențial consumator), trebuie să expedieze în adresa Agenției de Guvernare Electronică o Cerere de conectare la Platforma de interoperabilitate MConnect, care este declanșatorul efectiv al procedurii de conectare. Solicitarea de schimb de date este una tipizată.
Procedura de conectare o puteți consulta pe pagina platformei MConnect
NOTĂ: Anunțul este făcut în contextul în care pe parcursul anilor 2025-2026, în țara noastră urmează a fi puse în circulație noi modele de acte de identitate ( Cartea de identitate, începând cu 01.04.2025 și Cartea de rezidență, începând cu 01.01.2026) care nu vor conține informația înscrisă privind domiciliul și/sau reședința temporară a titularului. Excluderea acestor date vine în beneficiul cetățenilor și îi va scuti de necesitatea preschimbării actelor de identitate la schimbarea domiciliului.
Fişele de însoţire la toate tipurile de buletine de identitate şi la toate tipurile de permise de şedere valabile, aflate în circulaţie vor fi considerate nule de drept pe motiv că informaţia cu privire la adresa nouă de domiciliu/reşedinţa temporară se va actualiza la prestarea serviciului respectiv doar în Registrul de stat al populaţiei şi nu se va aplica menţiunea pe fişele de însoţire eliberate anterior.