Joi, 18 iulie, Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a efectuat o vizită de lucru în raionul Edineț, unde a discutat în cadrul unei ședințe de lucru cu reprezentanții autorităților publice locale și serviciile desconcentrate în teritoriu problemele din regiune și proiectele de dezvoltare implementate cu succes.
În adresarea sa, vicepremierul s-a referit la necesitatea consolidării cooperării dintre autoritățile publice centrale și locale pentru accelerarea procesului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană (UE). Oleg Serebrian a subliniat importanța referendumului privind integrarea Republicii Moldova în UE, care se va desfășura în toamna acestui an și va asigura coeziunea socială pentru viitorul prosper al țării.
În aflarea sa la Edineț, vicepremierul însoțit de primarul orașului, Constantin Cojocaru și de șeful Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat din regiune, Eugeniu Mogorean, a efectuat o vizită de documentare la Parcul Industrial Edineț.
Astfel, în calitate de co-președinte al Comisiei mixte interguvernamentale Republica Moldova – Ucraina, Oleg Serebrian s-a familiarizat cu activitatea TBF Group – o companie ucraineană specializată în procesarea fructelor.
În timpul discuției cu investitorii ucraineni, vicepremierul a apreciat activitatea companiei și a accentuat că Guvernul continuă să susțină prin politicile sale investițiile, încurajează prin diverse programe și instrumente atât investitorii străini, cât și companiile autohtone.