La Baza de odihnă a Ministerului Apărării de la Vadul lui Vodă s-a dat start sezonului estival 2024. În prima tură de odihnă, care a demarat în această săptămână, îşi petrec vacanţa copiii militarilor şi angajaţilor civili din Armata Naţională.
Potrivit directorului de tură, maior Svetlana Harjevschi, odihna este organizată pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 11-15 ani. Aceștia au un program interactiv cu prezentări demonstrative din partea unităților militare ale Armatei Naționale, meciuri de fotbal, volei, șah, tenis de masă, scăldat în bazin, trageri la tir și ore de engleză.
Sursa a menționat că în comun cu Asociația Obștească „Cornelius” a fost creat un program de activități care sunt utile și interesante pentru adolescenți, și anume: reguli de comportament în societate, tradiții populare, prezentări în limba engleză, scenete, jocuri intelectuale și diferite ateliere de muzică sau artă culinară. Toate aceste activități sunt asigurate de instructori voluntari din Africa de Sud, Elveția, Statele Unite ale Americii, România și Republica Moldova.