Ministerul Educației și Cercetării propune ca începând cu anul 2025 în grădinițele din 4 raioane din țară să fie pilotată o nouă formulă de finanțare a instituțiilor de educație timpurie. Este vorba despre raioanele Anenii Noi, Cahul, Florești și Nisporeni. Noul proiect a fost prezentat în cadrul unei discuții a ministrului Dan Perciun cu șefii direcțiilor de învățământ, cu directorii de grădinițe și reprezentanții administrației publice locale din aceste raioane.
Ministrul Dan Perciun a menționat că în perioada octombrie 2023 – februarie 2024, MEC a efectuat o analiză amplă a finanțării grădinițelor în Republica Moldova. Aceasta a relevat că există diferențe mari în cheltuielile per copil între grădinițe, ceea ce reflectă inegalități în distribuția resurselor financiare. Totodată, mai multe instituții sunt subfinanțate în comparație cu necesarul real, bazat pe numărul de copii încadrați și nevoile specifice ale acestora, iar numărul de locuri disponibile și gradul de încadrare a copiilor variază considerabil între diferite regiuni și localități.
,,Aceste discrepanțe în cheltuielile per copil între regiunile urbane și cele rurale sunt un indicator al inegalităților structurale din sistemul de finanțare a grădinițelor din țara noastră. Aceste diferențe nu numai că reflectă variații în costurile operaționale, dar și modul în care resursele sunt alocate, de cele mai multe ori în baza finanțării istorice. Diferențele în finanțare pot influența și accesul la educație. În regiunile cu fonduri insuficiente, grădinițele sunt nevoite să crească numărul de înscrieri în grupe, ceea ce duce la supraîncărcarea acestora, sau să reducă numărul serviciilor pe care le oferă, afectând astfel accesul copiilor la educație timpurie de calitate”, a notat Dan Perciun.
Pentru a soluționa aceste probleme, ministerul a propus revizuirea metodologiei de finanțare pentru a asigura că alocările reflectă mai precis nevoile reale ale fiecărei grădinițe, ajutând factori care influențează costurile operaționale și nevoile educaționale, precum și prezența copiilor cu cerințe educaționale speciale sau cu dizabilități sau prezența copiilor vorbitori de altă limbă decât cea de stat.
De asemenea, Metodologia propune includerea unor mecanisme de ajustare în formula de finanțare și sporirea transparenței și monitorizării cheltuielilor pentru a asigura o utilizare eficientă a fondurilor, și anume: standardele de cost pentru instituțiile de învățământ preșcolar; implementarea graduală a formulei pentru atenuarea impactului asupra grădinițelor supra finanțate; crearea unui fond de intervenție la nivelul autorității centrale, care va fi gestionat de MEC.
Menționăm că implementarea noii formulei de finanțare pentru instituțiile de învățământ preșcolar va fi monitorizată și sprijinită metodologic de MEC, care va asigura că bugetele să fie stabilite și utilizate conform noilor standarde de cost.