În contextul avertizării emise de Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 12 – 17 iulie curent, valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice, iar în unele regiuni temperaturile aerului vor atinge valori de +39..+40°C.
În perioada de caniculă, în condiții de umiditate redusă, flăcările prezintă un pericol imens pentru sectorul locativ, mediul înconjurător și sănătatea oamenilor.
Pompierii îndeamnă cetățenii să nu aprindă vegetația uscată și gunoiul menajer pentru curățarea gospodăriilor și terenurilor.
Oamenii sunt rugați să se abțină de la utilizarea focului în preajma lanurilor, spațiilor forestiere, precum și locurilor de agrement cu scopul prevenirii izbucnirii incendiilor pe arii extinse.
Cetățenii sunt rugați să nu arunce mucuri de țigară, chibrituri sau alte obiecte aprinse pe suprafețe de iarbă uscată, lanuri cu cereale, dar și în preajma spațiilor forestiere. De asemenea, maturii sunt îndemnați să acorde atenție maximă copiilor și să nu le permită jocul cu focul pentru evitarea producerii incendiilor și altor situații excepționale.
În situații excepționale oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.