Iată mesajul lor:
“Oameni buni, stimaţi compatrioţi,
Facem un apel către întreaga societate, un apel pozitiv şi constructiv, prin care îndemnăm la mai multă înţelepciune şi responsabilitate.
Apelul nostru se adresează în primul rând celor care organizează proteste în Capitală şi profită de pe urma acestor proteste. Ne adresăm platformelor care vor deveni partide şi partidelor deja constituite, unite de ambiţia lor comună, aceea de a profita de pe urma nemulţumirii reale a oamenilor pentru a încerca să se infiltreze la putere. Pentru aceştia, mesajul nostru este următorul: Moldova are nevoie de stabilitate pentru a trece cu bine peste iarnă! Nu confundaţi dezbinarea cu dezvoltarea, ele nu au nimic în comun! Orice destabilizare a situaţiei din ţară este împotriva tuturor măsurilor de dezvoltare care au fost întreprinse până acum, cu efortul celor de la guvernare şi cu răbdarea populaţiei! Voi, cei care solicitaţi şi revendicaţi doar instabilitate, fugind de la masa de discuţii, trebuie să vă asumaţi pericolul la care supuneţi ţara!
Totodată, apelul nostru se adresează oamenilor din satele şi oraşele Moldovei, cetăţenilor de bună credinţă ai acestei ţări, familiilor pe care noi le reprezentăm în calitate de aleşi locali, din fruntea localităţilor, din toate raioanele.
Lor, familiilor din Moldova, noi ne adresăm cu speranţă în suflet, având mai mare încredere în înţelepciunea lor decât în puterea de înţelegere a celor care se declară unici reprezentanţi ai protestatarilor. Oamenii cu minte din ţară ştiu că nivelul de trai nu va creşte nici prin scandal politic, nici prin instabilitate în societate. Pentru familiile din satele şi oraşele Moldovei sunt importante stabilitatea, ordinea şi liniştea. Pentru dânşii este mai important să ştie încotro să meargă, ce să muncească, nu în ce cort să se adăpostească. Noi toţi avem de lucrat pământurile, avem de crescut copiii, avem de îngrijit buneii. Noi, primarii, avem de reparat drumuri şi de gospodărit localităţile. Iar guvernanţii au de recuperat banii statului şi de crescut economia. Toate acestea nu se pot face dintr-un cort.
O spunem din nou, ca să fim cât mai bine înţeleşi, cât mai bine auziţi. Există probleme serioase în ţară, sunt multe neajunsuri. Dar Moldova are nevoie de stabilitate pentru a trece peste iarnă. Doar atât timp cât noi vom ţine societatea unită şi vom apăra Moldova de cei care doresc să o dezbine, avem o şansă pentru a repara ceea ce trebuie de reparat şi de a construi în loc.
Guvernul acesta este proaspăt instalat şi are nevoie de măcar puţin timp pentru a dovedi ce poate face. Alianţa de guvernare trebuie lăsată să lucreze, altfel ne vom trezi cu localităţile în beznă, fără bani pentru plata salariilor şi a pensiilor. Şi pentru ce toate acestea? Pentru că unii nu au răbdare până la alegerile parlamentare la termen, pentru a încerca să ajungă la putere? Pentru că unii fac declaraţii iresponsabile, aruncând cu vorbe despre fraudarea alegerilor, jignind astfel şi aleşii locali, şi cetăţenii care au votat cu inima curată? Nu! Această guvernare trebuie lăsată să treacă Moldova peste iarnă.
Cerem ferm ca instigarea la violenţă să se oprească acum, înainte ca lucrurile să iasă de sub control. Cerem ferm ca acţiunile ilegale, precum blocarea străzilor, precum instigarea la nesupunere civică, să se oprească înainte de a pune cu adevărat în pericol pacea socială! Totodată, cerem guvernării pro-europene să asculte de vocea oamenilor şi să realizeze degrabă măsurile promise, protejând astfel ţara de crize şi asigurând liniştea în societate.
Să mergem înainte, cu speranţă şi încredere!”
Vezi aici apelul semnat de aleșii locali.
Elena Ivanov