Un conațional și-a cumpărat un permis de conducere eliberat de autoritțile din Republica Moldova, iar la trecerea frontierei de stat a fost informat că este falsificat.
În dimineața de astăzi, 9 iulie 2024 la punctul de trecere a frontierei Costești, s-a apropiat conaționalul de 26 de ani, fiind pasager la ruta „Chișinău – Paris”. Conform analizei de risc, tânărul a fost supus controlului de nivelul II, iar în rezultat a fost descoperit permisul de conducere. La verificarea minuțioasă a documentului, polițiștii de frontieră au stabilit prezența indicilor de falsificare.
Din declarații s-a aflat că actul a fost obținut contra sumei de 100 de euro, prin Internet. Permisul a fost ridicat, urmând a fi supus expertizei. Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor.