În perioada 4 – 6 iulie 2024, Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei găzduiește cea de-a XVIII-a ediție a Forumului Economic Regional Moldova. Acest eveniment reunește experți, lideri și factori de decizie pentru a discuta planificarea și cooperarea necesare în vederea atingerii obiectivelor strategice stabilite pentru Moldova 2030
Obiectivul central al Forumului îl constituie asigurarea condițiilor necesare de “Planificare și Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030“
În deschiderea celei de-a XVIII-a ediții a Forumului Economic Regional Moldova, desfășurat la Centrul Muzeal Cazinoul Băilor din Vatra Dornei între 4 și 6 iulie 2024, Ion Ștefanovici, președintele CAPDR, a transmis un mesaj inspirat și încurajator.
Ștefanovici a evidențiat necesitatea consolidării cooperării regionale în Europa de Est și a pledat pentru o mai mare autonomie și revigorare a Europei de Est în cadrul Uniunii Europene. A subliniat, de asemenea, importanța temelor de investiții, sănătate și turism, care vor fi dezbătute în cadrul celor trei paneluri simultane organizate la Palatul Dornelor.
„Dragi prieteni, dragi colaboratori, stimati invitati, va marturisesc ca astazi traiesc o mare bucurie sufleteasca.
Este al doilea an în care am preluat, împreună cu echipa mea de la CAPDR, formatul acestui eveniment economic, care atinge anul acesta vârsta majoratului. A fost organizat din 2003 de către ADR Nord-Est, a fost stopat pe perioada pandemiei si reluat într-un nou format în 2023, la Iași. Deci ADR NE este precursor al acestui forum și desigur că le oferim recunoașterea necesară și aprecierea cuvenită.
Este al doilea an, după cum menționam, de când l-am preluat și îl văd cum, printr-un efort susținut, reunește oameni de decizie, oameni de acțiune, oameni de proiect, tehnocrați, oameni de afaceri și oameni de administrație publică din Regiunea Extinsă a Moldovei, adică din cele șase județe ale României de Nord-Est și din Republica Moldova.
Spre deosebire de 2023 când am implicat activ pentru prima data în formatul lucrărilor și Republica Moldova, în 2024, am invitat alături de noi și o delegație consistentă și bine reprezentată din Ucraina. Și deopotrivă, atât fraților noștri moldoveni, cât și invitaților din Ucraina le mulțumim că au dat curs invitației noastre și le urăm bun găsit aici, la Vatra Dornei, Suceava în Moldova, România. Să ne ajute Dumnezeu ca formatul acestor lucrări să fie de folos proiectelor noastre de viitor.
Mă bucur, dragii mei, că ne putem revedea, ca ne revedem sănătoși, și mă bucur că ne revedem în timpuri de Pace pentru România și Republica Moldova.
Da, ne-am invatat sa luam de-a gata si ca un bun dat toate aceste elemente. Sanatatea, buna conlucrare si buna revedere si mai presus de orice, vremurile de pace. Dar daca privim la timpurile pe care le traim si ne uitam putin in jurul nostru, si mai aproape si mai departe, vom intelege ca toate acestea nu mai sunt un bun dat. Sunt obiective care in sine necesita mai multa atentie și preocupare din partea noastră, mai multa recunoastere respectiv conștintizare si clar, in mod evident, necesita o apreciere adecvata.
Dacă și anul viitor, în 2025, vom avea aceste condiții întrunite, vom fi din nou sănătoși, vom trăi în pace, dorința și speranța noastră este să întărim colaborarea dintre toate părțile implicate la acest forum și să acționăm mai hotărât și mai coordonat în formatul extins al Europei de Est.
Și referitor la formatul din 2025 al acestui eveniment, cu expunere mai hotărâtă pe Europa de Est, aș dori să exprim un singur gând astăzi, și anume că eu niciodată nu voi critica proiectul european, proiectul Uniunii Europene, care aduce beneficii nete întregii Europe, însă nu voi putea fi niciodată de acord cu subordonarea Europei de Est de către Europa de Vest.
Cred că în 1990, Europa de Est a intrat într-o comă profundă și cei 34 de ani de comă au condus la o situație nefericită pentru noi estici, a se vedea migrația puternică a forței de muncă din est către vest, și asta este o mare vulnerabilitate pentru întreaga Europa, pentru că astăzi, sau până astăzi, Europa de Vest s-a bucurat de forța de muncă și a tratat Estul doar ca furnizor de forță de muncă calificată și piață de desfacere.
Este timpul să ieșim din coma indusă în 1990, să ne decuplăm de la aparatele care au ținut artificial Europa de Est în viață și să ne revitalizăm, pentru că doar așa întreaga Europă va putea deveni iarăși, un continent echilibrat, un continent puternic și un continent care să aibă un viitor demn de trecutul său.
Forumul Economic Regional Moldova, ediția 2024, a fost gândit și implementat să se desfășoare prin trei paneluri simultane de lucru. Primul este cel al Investițiilor și se va desfășura aici în aula acestei clădiri istorice a Palatului Dornelor din Vatra Dornei, care aparține Bisericii Ortodoxe a Române.
Al doilea panel, de Sănătate și al treilea Turism se vor desfasura tot aici in Palatul Dornelor în sălile alăturate.
Nu vreau să închei înainte de a mai puncta două elemente. Unul de ordin organizatoric și cel de-al doilea de gratitudine, de recunoștință.
În perspectiva organizatorică a Forumului, mesajul meu este extrem de direct și extrem de ferm. Vă rog ca în panelul de investiții să respectați timpii asumați ca intervenții punctuale în modulele din panel.
Repet, intervenții punctuale la subiect, nu discursuri. Este deosebit de important să concluzionăm, pentru că despre asta este vorba, intervențiile noastre pe subiecte, prin timpul alocat de 5 minute pentru fiecare intervenție și 20-25 de minute pentru dezbaterea alocată fiecărui modul.
Ca exemplu personal, tema mea principală din panelul de investiții este “Argumentarea nevoii imediate privind legiferarea si implementarea din 2025 a Reformei Administratiei Publice din România prin adaptarea cadrului și principiilor europene privind Regionalizarea”. Doar titlu durează 30 de secunde ca să îl citești. Cu toate acestea, mă voi încadra în cele 5 minute alocate intervențiilor.
În planul cifrelor avem peste 40 de intervenții la panelul de investiții, 31 la sănătate și 14 la turism, cu un total de 75 de intervenții. Prin urmare avem un aport adus lucrărilor Forumului Economic Regional Moldova prin plusvaloarea creată de către cei 75 de factori decizionali din România, Moldova, Ucraina, de la Comisia Europeană, de la Parlamentul European, din Polonia, Croația și Egipt.
Insist foarte mult dna Director Mihaela Craciun ca în calitatea dvs de moderator al Panelului de Investiții să asigurați respectarea formatului stabilit de organizatori și agreat de participanții la panelul de Investiții.
În încheiere doresc să-mi exprim recunoștința pentru partenerii proiectului care s-au implicat activ în organizarea acestui forum. Și vreau să menționez în primul rând aici managementul Consiliului Județean Suceava prin resursa umană și bugetară implicată în organizarea Forumului Economic Regional Moldova, 2024. Domnul Gheorghe Flutur a înțeles și susținut impulsionarea investițiilor în Suceava inclusiv prin raportarea la proiectele Regiunii Moldova și pentru asta îi mulțumim.
Ca atare, declar deschise lucrările celei de-a XVIII-a ediții a Forumului Economic Regional Moldova. Mult succes tuturor participanților! Doamne ajută!”, a fost mesajul președintelui C.A.P.D.R, Ion Ștefanovici.