În perioada lunilor mai-iunie 2024, inspectorii din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au realizat controale pentru verificarea nivelului de pregătire a taberelor de odihnă pentru sezonul estival 2024.
În rezultatul controalelor efectuate s-au depistate următoarele neconformități:
- lipsa rapoartelor privind calitatea apei potabile;
- lipsa ordinului privind stabilirea comisiei de triere;
- meniuri necoordonate cu Agenția Națională pentru Sănătate Publică;
- lipsa spațiului/dulapului pentru depozitarea ustensilelor de lucru și a agenților de curățare;
- lipsa carnetelor medicale pentru personalul angajat din blocul alimentar, dar și a cursului de instruire în materie de igienă pentru aceștia, etc.
Inspectorii ANSA au întocmit procese verbale pentru înlăturarea încălcărilor menționate. Ulterior, taberele care au îndeplinit toate cerințele și-au reluat activitatea sezonieră, iar cele nepregătite pe deplin pentru odihna copiilor își vor redeschide ușile doar după eliminarea neconformităților.
Astfel, în perioada lunilor iunie-august 2024 pe teritoriul Republicii Moldova vor activa 79 de tabere dintre care: 33 staționare şi 46 cu sejur de zi.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va monitoriza, și în continuare, nivelul de corespundere a taberelor de odihnă și de întremare a copiilor și adolescenților pentru sezonul estival 2024.