Președinta Maia Sandu, ieri, în cadrul vizitei de lucru în raionul Drochia a avut discuții cu locanicii din satul Chetrosu, informează PROVINCIAL.
„Am avut o întâlnire tare frumoasă cu oameni din localitate și din satele învecinate. Prin Programul Satul European, la Chetrosu s-a construit recent o rețea de 14 km de iluminat stradal și a fost renovată sala de concerte a Casei de Cultură. Cu sprijinul României, au fost făcute lucrări de renovare la cele două grădinițe din localitate.
Chetrosu e o localitate plină de viață, cu oameni care cred că integrarea europeană înseamnă mai multă siguranță și mai multe posibilități de dezvoltare, inclusiv pentru localitatea lor”, a punctat șefa statului.