La data de 2 iulie s-au împlinit 520 de ani de la trecerea în neființă a Marelui Domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt (1457-1504). În semn de omagiu, Președintele raionului Hîncești, Iurie Levinschi, împreună cu Vicepreședinții raionului Aliona Grigoraș, Ion Bunduchi și Dumitru Vartic și angajații Consiliului Raional Hîncești, au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare din Piața Suveranității mun.Hîncesti, marcând astfel importanța și memoria acestui mare voievod în Istoria Moldovei.
Ștefan cel Mare a decetat pe 2 iulie 1504, după o domnie de 47 de ani în Moldova. A fost cunoscut pentru abilitățile sale militare remarcabile, obținând 44 de victorii în 48 de războaie, multe dintre ele împotriva Imperiului Otoman. A fost apreciat și ca diplomat și lider militar, dedicat apărării statalității țării sale și promovării culturii și religiei creștin-ortodoxe. Ștefan cel Mare a construit 44 de biserici, astăzi incluse în patrimoniul cultural mondial.
Voievodul a fost canonizat şi inclus în rândul sfinţilor în data de 15 iulie 1992, fiind sărbătorit în calendarul Bisericii Ortodoxe Române în data de 2 iulie. Prin realizările sale, el a demonstrat o strategie subtilă, curaj în luptă, abilități diplomatice excepționale, și a fost un apărător ferm al credinței creștine. Cetățile pe care le-a construit, bisericile și mănăstirile, cu arhitectura, pictura, broderiile și decorațiunile lor, sunt mărturii ale măiestriei și creativității sale, reflectând voința unui lider genial.