La 1 iulie curent, echipa mobilă a Biroului Comun de Informații și Servicii s-a deplasat în primăria comunei Cazangic, unde era așteptată de primarul comunei Cazangic, angajații și cetățenii acestei localități.
La ședința de lucru au participat președintele raionului Leova, Nicolae Popa, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Oleg Canațui, șeful-adjunct al Oficiului Teritorial Hîncești al Cancelariei de Stat, Dumitru Baba, șefii serviciilor desconcentrate din raion.
Primarul comunei Cazangic, Iurie Ghenea, a deschis ședința cu cuvânt de salut, a relatat despre obiectivele propuse pentru dezvoltarea localității, s-a arătat a fi deschis și entuziasmat pentru a pune accent mai mult pe atragerea investițiilor din UE și pentru scrierea și elaborarea proiectelor europene.
Cetățenii localității Cazangic au oferit diverse întrebări specialiștilor prezenți cu referire la următoarele subiecte:
- Cu privire la implementarea proiectului Satul European, ediția II;
- Cu privire la colectarea și gestionarea deșeurilor;
- Cu privire la activitatea instituțiilor educaționale din localitate;
- Cu privire la deschiderea unui Gimnaziu cu profil sportiv în localitate;
- Cu privire la regimul de activitate a Taberei de zi pentru copii din localitate.
- Cu privire la neachitarea restanțelor financiare, urmare a Reformei, asistenților sociali;
- Cu privire la profilaxia drumului de acces;
- Cu privire la rezultatele Recensământului populației;
- Cu privire la renovarea stațiilor de așteptare;
- Cu privire la angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități.
Următoarea deplasare a echipei mobile a Biroului Comun de Informații și Servicii va avea loc în primăria satului Sîrma, r. Leova.