Comuna Grătiești din municipiul Chișinău va avea în curând un Centru administrativ-cultural, unde vor funcționa Casa de Cultură, Primăria și Binlioteca satului.
Anterior, în această clădire, veche de peste 120 de ani, activa Casa de Cultură, însă din cauza stării sale deplorabile, căminul cultural nu a mai funcționat timp de mai bine de 10 ani. Astfel, o parte dintre activități s-au desfășurat la Muzeul Etnografic ”Leagănul Veșniciei” din localitate, iar în perioada caldă a anului, evenimentele erau organizate în scuarul din fața primăriei.
Totodată, Biblioteca satului a funcționat în incinta școlii primare în ultimii ani, iar Primăria – într-o clădire mică care aparține cotașilor din comună, unde, de asemenea, aveau loc ședințele consiliului comunal.
Administrația locală spune că de mult timp se dorea repararea clădirii vechi a Casei de Cultură, însă din lipsă de fonduri acest lucru nu a fost posibil. Doar datorită aplicării la Programul Național ”Satul European”, comuna Grătiești a beneficiat de finanțare şi acum lucrările de reabilitare a clădirii sunt pe ultima sută de metri.
Proiectul a inclus lucrări capitale atât la interior, cât și la exterior. Astfel, au fost schimbate acoperișul, ușile şi geamurile, au fost construite grupuri sanitare, înnoit sistemul de iluminat şi s-a pus gresie.
Clădirea are două nivele. La parter vor fi amplasate birourile administrației publice locale, iar la etaj vor fi o sală mare de festivități, o sală de ședințe a Consiliului comunal și Biblioteca satului. Toate încăperile vor fi dotate cu mobilier și echipamente, facilitând astfel participarea locuitorilor la toate evenimentele din comună.
Potrivit primarului, Olga Caraman, pentru cei 6.670 de locuitori ai comunei Grătiești, inclusiv ai satului Hulboaca, reabilitarea acestei clădiri înseamnă salvarea unei construcții istorice, parte a patrimoniului cultural local, în care generaţii la rând au contribuit la promovarea educației, culturii și tradițiilor strămoșești.
”Acest centru va deveni nucleul cultural al localității, unde oamenii vor putea veni să lectureze, să socializeze și să participe la diverse activități, inclusiv la diferite cercuri culturale, precum cele folclorice, de dans, de croșetat, de împletit, atât pentru copii, tineri cât și pentru adulți. Mulțumim în special președintei țării, doamna Maia Sandu, care a inițiat acest Program de dezvoltare a satului European, dar și Guvernului Republicii Moldova, pentru sprijinul financiar acordat acestor proiecte care aduc un suflu nou localităților țării”, a mai spus primarul.
Valoarea investiției în acest proiect se ridică la aproape 6,3 milioane de lei, dintre care 5 milioane 424 de mii de lei este suma alocată prin Programul Național ”Satul European”, ediția I, iar 867 de mii de lei reprezintă contribuția comunității.