La 01 octombrie curent, a avut loc întîlnirea delegaţiilor din Estonia şi România cu conducerea raionului Criuleni.
Din componenţa delegaţiei făceau parte dl Einar Wallbaum, deputat în Parlamentul Estoniei, dl Boris Balotshev, preşedintele Clubului de binefacere ,,Lions International”, LC Racvere, Estonia, dl Paşca Dorin Vasile, primar, oraşul Baia Sprie şi dl Burza Nicolae primar, comuna Groşii Ţibleşului, ambii din judeţul Maramureş, România.
În sala mică a Consiliului raional, oaspeţii au avut întrevedere cu dl Iurie ANDRIUŢA, preşedintele raionului, dl O. OGOR, vicepreşedinte al raionului, conducătorii subdiviziunilor din cadrul consiliului şi şefii serviciilor desconcentrate.
Delegaţiile au vizitat următoarele edificii: centrele culturale din raion, instituţiile de învăţămînt, Spitalul raional, Centrul de sănătate Criuleni.
În cadrul acestei vizite au fost discutate aspectele schimbului de experienţă atît în plan cultural, tradiţii, sistem de învăţămînt cît şi în plan economic şi implementarea noilor tendinţe de dezvoltare teritorială.
Oaspeţii au mulţumit pentru ospitalitate şi au invitat conducerea în Estonia şi România.