Ieri, 16 mai, în cadrul reuniunii multilaterale Quint, secretarul de stat al MIDR Mircea Păscăluță, împreună cu omologii săi secretarul de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu și viceministrul Dezvoltării Comunităților, Teritoriilor și Infrastructurii din Ucraina, Serghei Derkach, au anunțat operaționalizarea punctului de control comun Giurgiulești-Reni, după finalizarea lucrărilor de reconstrucție.
Acesta va permite serviciilor de control din Republica Moldova și Ucraina să colaboreze pentru a facilita tranzitul transportului de mărfuri și pasageri. Proiectul este rezultatul eforturilor comune dintre Republica Moldova, Ucraina, România și partenerii din SUA și UE, în contextul întâlnirilor Quint Meeting.
Noul punct de trecere a frontierei va fluidiza traficul la vamă atât pentru camioane, cât și pentru autocare, care vor beneficia de o bandă special amenajată. Pasagerii nu vor mai fi obligați să se oprească la punctul de control moldovenesc, deoarece toate procedurile de control vor fi efectuate pe partea ucraineană. Acest lucru va reduce semnificativ timpul de așteptare pentru trecerea frontierei.
Secretarul de stat Mircea Păscăluță a subliniat importanța acestui moment în cadrul Quint Meeting-ului: „Astăzi, am marcat un moment important de conexiune între cele trei țări. Angajamentul nostru de a sprijini Ucraina în reconstrucția infrastructurii rămâne puternic. Vrem să permitem transportului să treacă ușor dinspre Ucraina spre UE și viceversa, prin intermediul Republicii Moldova. Am depus la CEF un proiect de cofinanțare pentru drumul de acces către punctul de trecere a frontierei. Acest drum are acum două benzi, iar extinderea lui la patru benzi ar facilita considerabil transportul.”
Tot ieri, delegația condusă de Secretarul de stat Păscăluță a vizitat și punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați, unde au avut discuții cu secretarul de stat Scrioșteanu și cu oficiali din partea UE și SUA, despre posibilitatea instituirii unui punct de control coordonat la Galați. În acest sens a fost stabilită o agendă comună de lucru. Acesta, împreună cu lărgirea drumului de acces către PTF, ar fi următorul pas în cadrul inițiat, care va deschide o rută și un coridor rapid către portul românesc Galați.