Membrii Consiliul Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord de legislatura a V-a s-au reunit joi, 25 aprilie curent, în cadrul primei ședințe regionale. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.
Cei 30 de membri ai CRD Nord prezenți la ședință au ales, cu unanimitate de voturi, președintele și vicepreședintele Consiliului. Astfel, președintele raionului Drochia, Vasile Cemortan, este noul președinte al CRD Nord. Vicepreședinte al CRD Nord a fost ales președintele raionului Briceni, Dorin Pavaloi. Sectorul privat în componența Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale va fi reprezentat de Inna Stanciu, directorul Filialei Edineț a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
În cadrul ședinței de constituire a CRD Nord au ținut discursuri Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale; Ana Mardare, secretar de stat în domeniul Dezvoltare Regională; Maria Prisacari, director ADR Nord, specialiști din cadrul ADR Nord și membri ai CRD Nord.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, i-a felicitat pe consilierii regionali cu ocazia constituirii noului CRD Nord și a precizat că MIDR și ADR Nord încurajează implicarea tuturor membrilor Consiliului în procesul de realizare a politicii de dezvoltare regională în contextul proceselor de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
„Așa sunt construite lucrurile la nivelul Uniunii Europene, încât fondurile de preaderare pentru dezvoltare regională sunt administrate de Consiliile pentru dezvoltare regională și de Agențiile de dezvoltare regională. Am văzut oameni care nu au apă, de aceea rugămintea mea este ca în acest Consiliu să pornim de la cele mai importante necesități. Bugetul este limitat, dar cred că o bună înțelegere a priorităților la nivel local ne va ajuta să soluționăm principalele probleme ale comunităților noastre”, a subliniat ministrul Andrei Spînu.
La rândul său, Ana Mardare, secretar de stat în domeniul Dezvoltare Regională, a spus că întregul mod de elaborare și implementare a politicii de dezvoltare regională este un exercițiu participativ. „Necesitățile regiunii sunt decise la nivel regional. Ne așteptăm să fiți implicați în primul rând în procesul de identificare a problemelor de dezvoltare, necesităților și perspectivelor de dezvoltare. În următoarea perioadă vor demara activitățile pentru elaborarea unui noi Program Operațional Regional pentru Regiunea de Dezvoltare Nord și mizăm foarte mult pe participarea dumneavoastră în acest proces, pentru că dumneavoastră sunteți cei care setați modul cum sunt concepute proiectele”, a relevat secretarul de stat Ana Mardare.
În cadrul primei ședințe a CRD Nord de legislatura a V-a, Maria Prisacari, directorul ADR Nord, i-a familiarizat pe noii consilieri regionali cu politica de dezvoltare regională în țara noastră și a vorbit despre rolul CRD Nord în procesul decizional.
Membrii CRD Nord au audiat raportul privind implementarea Programului Operațional Regional (POR) Nord în anul 2023 și au aprobat Planul de implementare a POR Nord pentru anul 2024. Totodată, consilierii regionali au audiat raportul de evaluare a Programului Regional Sectorial în domeniul Aprovizionare cu apă și canalizare al Regiunii de Dezvoltare Nord.
Consilierii regionali au luat act de rolul CRD Nord în realizarea obiectivelor politicii naționale și regionale în domeniul dezvoltării regionale, precum și de atribuțiile și activitatea curentă a ADR Nord, instituție ce realizează obiectivele regionale și naționale de dezvoltare regională în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova.
Potrivit legislației, componența CRD Nord se modifică după ce au loc alegeri locale generale.
Informațiile prezentate membrilor CRD Nord se găsesc, mai jos, la rubrica „Fișiere anexate”.
CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 34 de membri, fiind alcătuit din 11 președinți de raioane și primarul mun. Bălți, care sunt desemnați din oficiu; 12 primari delegați de asociația primarilor din fiecare raion din cadrul regiunii de dezvoltare / mun. Bălți; 5 reprezentanți ai sectorului privat și 5 reprezentanți ai societății civile, selectați conform procedurii stabilite de autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională. Mai multe detalii despre CRD Nord se găsesc AICI.