Guvernul va aloca 1,3 milioane de lei din fondul de rezervă pentru renovarea Casei de cultură din satul Heciul Nou, raionul Sîngerei. De condiții mai bune se vor bucura inclusiv membrii ansamblului „Hecenii”, care vor avea o sală modernă pentru repetiții. Decizia a fost aprobată în ședința de astăzi a cabinetului de miniștri.
„Proiectul hotărârii Guvernului cu privire la alocarea mijloacelor financiare a fost elaborat în scopul îmbunătățirii condițiilor de activitate în cadrul acestei instituții”, a menționat ministrul Dan Perciun.
Urgentarea reparației casei de cultură vine după ce ansamblul „Hecenii” a participat cu succes la un prestigios concurs din România.