Politiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Vest documentează doi conaționali în legătură cu neregulile depistate la mijloacele de transport. Cazurile au fost înregistrate ieri, pe 14 aprilie 2024, la punctele de trecere a frontierei Sculeni și Leușeni.
În primul caz care a fost consemnat la PTF Leușeni, pe direcția de ieșire din R. Moldova, este implicat șoferul mijlocului de transport de marca Porsche Panamera cu numere de înmatriculare spaniole. Ulterior, în timpul controlului și verificării documentelor de însoțire cu ajutorul tehnicii speciale din dotare, s-a constatat că există suspiciuni de ștergere mecanică în ceea ce privește prelungirea termenului de tranzit pe certificatul de înmatriculare, la numerele amplasate pe mijlocul de transport.
În al doilea incident este implicat un conațional în vârstă de 30 de ani, care a procurat un mijloc de transport asupra căruia există o alertă Interpol. Acesta s-a prezentat în calitate de șofer al mijlocului de transport înmatriculat în Germania și a furnizat întregul pachet de documente necesare pentru a i se autoriza trecerea peste frontiera de stat. În urma implementării în sistem a apărut alerta INTERPOL, ceea ce a dus la reținerea mijlocului de transport. Confruntat cu aceste constatări, persoana în cauză a declarat că este uimită de acest fapt, afirmând că a procurat mijlocul de transport de la un cetățean român și a completat toate actele necesare pe cale legală.
Conform procedurilor, mijloacele de transport au fost indisponibilizate pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni și Sectorului Poliției de Frontieră Sculeni până la elucidarea tuturor circumstanțelor.