Zeci de echipamente medicale, printre care defibrilatoare, ecografe; un set complet, inclusiv mobilier, pentru un cabinet stomatologic; scaune cu rotile, premergătoare, dar și peste 70 de cutii cu cadouri pentru copiii cu nevoi speciale – au fost donate, în ziua de 12 aprilie curent, de către organizația germană „Iceflower” pentru municipiul Ungheni. Donațiile au venit prin intermediul Primăriei Ungheni.
Potrivit autorităților, primarul Vitalie Vrabie a salutat reprezentanții „Iceflower”, mulțumindu-le pentru generozitate și efortul depus. Totodată, dânsul a dat asigurări că echipamentele medicale vor ajunge, în scurt timp, acolo unde e nevoie cu adevărat de ele.
Cutiile cu cadouri pentru copii, precum și toate echipamentele pentru vârstnicii cu probleme locomotorii au ajuns direct la beneficiari.