Formarea unei noi generaţii de lideri sindicali care vor contribui la dezvoltarea mişcării sindicale prin abordări inovative inspirate de modelul sindicalismului european este unu din principalele obiective ale Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM). În acest sens, în Republica Moldova a fost lansată, în premieră, Şcoala sindicală a proiectelor.
Proiectul are drept scop consolidarea capacităţilor organizaţionale sindicale, participarea civică prin formarea membrilor de sindicat, dar şi dezvoltarea competenţelor funcţionale, sociale şi profesionale ale cadrelor sindicale, prin organizarea unui şir de activităţi de instruire, în perioada septembrie 2015-iunie 2016.
Despre asta, dar şi alte subiecte aflaţi din emisiunea „Dialog Social”.
Precizăm că, ciclul de emisiuni de informare a populaţiei cu genericul „Dialog Social” sunt coproduse de Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” și Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova. Emisiunea poate fi urmărită în fiecare marți, la ora 21.25, iar în reluare în fiecare sâmbătă, la ora 17.50.
Elena Ivanov