În anul 2020, Primăria Municipiului Chișinău a răspuns prompt apelului colectivului pedagogic și administrației locale din Durlești, de a fi partener de investiții la proiectul de construcție a unei anexe la liceu, care va rezolva problema organizării lecțiilor doar într-un singur schimb.
Blocul nou are trei etaje și o sală de sport modernă.
Astfel, pentru prima dată în istoria școlii, orele de sport pentru elevii claselor primare vor fi organizate într-o sală de sport.
În blocul nou sunt 6 săli de clasă, atelier de educație tehnologică și cabinetul de limbi străine.
Sălile de clasă sunt dotate cu calculatoarele oferite în cadrul parteneriatului Primăriei Chișinău cu YMCA.
Primarul General al municipiului Chișinău, prezent la eveniment a menționat că este un proiect așteptat de pedagogi, elevi și părinți, iar lucrările au fost de la zero.
„Acest exemplu este un model nu doar pentru orașul Durlești și municipiul Chișinău, dar pentru întreaga țară. Elevii trebuie să aibă condiții bune pentru educație, instruire și dezvoltare, deoarece investim în viitorul copiilor noștri.
Primăria Chișinău și-a asumat 8,5 milioane de lei, din costul total al lucrărilor de aproape 13 milioane de lei, restul investițiilor fiind alocate din bugetul local. În acest an, Primăria Chișinău își propune să amenajeze şi curtea liceului cu pavaj.
Vom continua în același ritm, astfel ca să creăm condiții conforme pentru educația generației în creștere în Chișinău și suburbii”, a spus șeful capitalei.
Amintim că:
În Gimnaziul ,,Durleşti” a fost reparată cantina şi sistemul de evacuare a apei de ploaie.
PMC a răspuns solicitărilor locuitorilor reprezentați de un grup de inițiativă și în septembrie 2023 a deschis ruta nouă de autobuz nr. 12, care trece, în premieră, pe strada Caucaz.
A fost înnoit parcul de autobuze care circulă pe ruta nr. 11, ce face legătura dintre suburbia Durlești cu orașul Chișinău.
La solicitarea locuitorilor, a fost deschisă ruta nouă de troleibuz nr. 33 ,,USMF – or. Durlești”, suplinită și extinsă ruta nr. 35 ,,V. Alecsandri – or. Durlești”.
În ultimii ani, Primăria Chișinău a crescut esențial investițiile în domeniul educației.
Doar în suburbii, a finanțat proiectele de construcție, extindere, modernizare și reparație a instituțiilor din domeniul educației în valoare de peste 110 milioane de lei.