ADR Centru a întreprins ieri, 1 aprilie, o vizită de monitorizare la proiectul regional „Apeduct Prut – Nisporeni. Evacuarea apelor reziduale a or. Nisporeni (etapele II și III) și comuna Vărzărești”, acolo unde, continua lucrările de construcție a sistemului de canalizare.
Proiectul regional prevede construcția a 43 km rețele de canalizare pentru 8 mii de locuitori ai orașului Nisporeni și alte 4 mii din comuna Vărzărești.
În cadrul vizitei în teren, echipa agenției, împreună cu reprezentanții locali, dirigintele de șantier și reprezentantul agentului economic care execute lucrările, au discutat cu privire la lucrările ce sunt în executare, dar și cele care urmează să fie realizate în timpul apropiat.
Directorul ADR Centru, Ion Pînzari, a solicitat antreprenorului accelerarea lucrărilor de construcție, astfel încât proiectul să respecte termenii stabiliți conform graficului de execuție
La momentul actual, sunt în desfășurare lucrările de construcție a sistemului de canalizare pe câteva străzi concomitent, iar imediat după finalizarea acestora, antreprenorul execută lucrări de restabilire a părții carosabile pentru a o aduce la starea inițială.
Valoarea lucrărilor prevăzute în proiect sunt estimate la suma de peste 50 milioane lei, bani prevăzuți din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și cofinanțarea beneficiarului.