Procuratura Republicii Moldova își continuă rundele de instruiri juridice, astfel că, la data de 29 martie 2024, procurorii din Procuratura raionului Criuleni, în comun cu colegii judecători din cadrul sediului Dubăsari al Judecătoriei Criuleni, au organizat o vizită de studiu elevilor din clasa a VIII-a a Liceului Teoretic „Holercani”, în incinta instituțiilor menționate, cu tematica „Proiectarea carierei profesionale. Cunoaște o profesie juridică.” Această inițiativă a avut loc în cadrul disciplinei școlare „Dezvoltare personală”, conform orarului de studiu al elevilor.
În cadrul vizitei, elevii au avut privilegiul de a interacționa direct cu procurorii și judecătorii din raionul Criuleni. Au avut oportunitatea să asculte povești de succes și să înțeleagă mai bine rolul și responsabilitățile acestor profesioniști în sistemul de drept. Un moment culminant al vizitei a fost participarea la un proces de judecată simulat pe un caz de furt. Această experiență a oferit elevilor o perspectivă reală asupra modului în care funcționează justiția și a procedurilor legale aferente unui proces penal, începând cu respectarea solemnității procesului și finalizând cu tehnici de audiere, pledoariile părților, ultimul cuvânt al inculpatului, pronunțarea sentinței.
Pe lângă aspectele legate de carieră și profesie, elevii au fost instruiți cu privire la drepturile și obligațiile lor. Li s-a menționat importanța de a nu tolera actele de violență sau alte ilegalități și li s-a încurajat să comunice orice incidente sesizate părinților, profesorilor, procurorilor sau autorităților competente.
Procuratura este activă, în special, în apărarea drepturilor minorilor, iar această vizită a oferit elevilor un cadru în care să înțeleagă mai bine acest aspect crucial. Tinerii au rămas profund impresionați de eveniment, această experiență educativă și interactivă contribuind în mod incontestabil la îmbunătățirea bagajului de cunoștințe pe care îl posedă.