Seriile de instruiri juridice pentru tinerii din raionul Ocnița continuă, grație eforturilor depuse de Procuratura raionului Ocnița, în comun cu colegii de la Inspectoratul de Poliție Ocnița și Poliția de Frontieră.
Astfel, la 20 martie 2024, procuratura menționată a găzduit elevii claselor a 7-a, a 8-a și a 9-a din cadrul Gimnaziului-Grădiniță „Petru Șargu” din comuna Hădărăuți, raionul Ocnița.
Începând cu o prezentare detaliată a structurii și misiunii sistemului Procuraturii de către procurorul-șef, evenimentul a oferit elevilor oportunitatea unică de a interacționa direct cu procurorii și polițiștii, abordând întrebări relevante și contribuind la un schimb constructiv de idei și informații.
Pe parcursul vizitei lor, elevii au avut privilegiul de a explora birourile instituției. Aceștia au fost entuziasmați în a descoperi cum arată o mantie de procuror, tehnologia, echipamentele și mijloacele speciale folosite în activitatea de serviciu de către angajații Inspectoratului de Poliție Ocnița și ai Poliției de Frontieră.
În cooperare cu colegii polițiști, ne angajăm să continuăm sesiunile de instruire juridică și ne bucurăm că putem contribui la formarea unei generații responsabile și conștiente de importanța respectării legii.