În perioada 18-19 martie curent, Grupul Participativ pentru Dezvoltarea Economică în Soroca, a participat la prima etapă a instruirilor cu tema ”Elaborarea Propunerilor de Proiecte”. Instruirile, au fost organizate în incinta Palatului de Cultură și au cuprins atât partea teoretică, cât și cea pactică.
Materialele au fost prezentate în baza necesităților și așteptărilor participanților, conținând exemple și exerciții practice, dezbateri și materiale de ghidare inițială în elaborarea propunerilor de proiect, definirea conceptelor și elementelor fundamentale, elaborarea obiectivelor, impactul proiectului și elementele unei cereri de finanțare de succes.
Potrivit organizatorilor, următoarea etapă a instruirilor cu tema ”Elaborarea Propunerilor de Proiecte” va fi organizată în data de 9 aprilie.
Acest eveniment a fost organizat în cadrul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de Uniunea Europeană, Guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei, implementat de GIZ Moldova, Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL in Moldova.