Administrația raionului Cimișlia, în comun cu Secția Situații Excepționale Cimișlia și Secția organizare a protecției populației și teritoriului în situații excepționale Sud (mun. Cahul), au desfășurat în data de 19-20 martie curent, instruirea la protecţia civilă pentru situații Excepționale a:
- vicepreședinților CSE – ingineri-șefi ai obiectivelor industrial periculoase;
- președinților CSE – conducători ai obiectivelor economice și ai autorităților administrației publice locale;
- persoanelor responsabile de PC și de apărarea împotriva incendiilor din obiective economice și autorităților administrației publice locale;
- președinților CSE – primari ai orașelor, satelor (comunelor) din raion;
- persoanelor responsabile de măsurile de PC și apărarea împotriva incendiilor din primării.
De menționat că, instruirile au fost organizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 937/2023 cu privire la măsurile de pregătire a protecției civile a Republicii Moldova pentru anul 2024 şi au drept scop protecţia populației şi a bunurilor țării în diverse situații excepționale, lichidarea consecințelor apărute în urma acestor situații și organizarea prealabilă şi multilaterală a instruirii întregii populații.