Cabinetul de miniștri a aprobat, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, modificări la Dispoziția Guvernului privind Consiliul Național de Planificare a Teritoriului. Modificările sunt determinate de necesitatea ajustării actului normativ la prevederile Codului Urbanismului și Construcțiilor.
Astfel, acestea prevăd redenumirea Consiliului Național de Planificare a Teritoriului în Consiliul Național de Amenajare a Teritoriului, dar și atribuirea unor competențe suplimentare noii entități, stabilite de Codul Urbanismului și Construcțiilor. Printre acestea, pot fi evidențiate:
- asigurarea coordonării elaborării, avizării și aprobării Planului de amenajare a teritoriului național (PATN);
- coordonarea proiectelor de Planuri de amenajare a teritoriului regiunilor de dezvoltare;
- adoptarea de opinii de revizuire a avizului general asupra documentației de urbanism, supus contestării;
- asigurarea monitorizării implementării PATN, iar, în cazul constatării nerespectării prevederilor acestuia, este obligat să informeze organul central de specialitate cu privire la faptele constatate.