În data de 16 martie 2024 în municipiul Bălți se va desfășura Concursul Zonal de interpretare instrumentală “Mărgăritar sonor”, ediția a IV-a.
Potrivit autorităților, la această ediție vor participa 185 de concurenți, reprezentanții instituțiilor învățământului artistic a zonei nord la 4 compartimente: pian, vioară, instr.aerofone, acordeon.
Deschiderea concursului va avea loc în incinta Palatului Municipal de Cultură la orele 10.00.
La orele 15.00 toți participanții vor avea inedita ocazie de a savura din programul select a “Cvintetului Select Plus” condus de Mihai Agafiță.
Concursul dat a fost inițiat de Școala de Muzică “George Enescu” din mun. Bălți cu susținerea Direcției cultură a Primăriei mun. Bălți în anul 2018 cu scopul de a descoperi și de a promova tinere talente din domeniul muzicii instrumentale.