După ce săptămâna trecută Comisia Națională de Integritate a constatat că șeful Inspectoratului de Poliție Orhei a încălcat regimul juridic al declarării veniturilor și proprietății, în ședința de astăzi, Comisia a mai identificat încălcări ale legislației comise de către un alt șef de poliție.
Este vorba despre Oleg Buzdugan, șeful Inspectoratului de Poliție Glodeni, care se face vinovat de încălcarea altui regim juridic, cel al conflictului de interese. Încălcarea s-a produs atunci când acesta fiind în exercitarea atribuțiilor funcționale, în calitate de șef și având interes personal, care rezultă din relațiile sale cu persoane apropiate (socrul) nu a declarat și nu a soluționat în termenul stabilit situația de conflict, semnând anterior cu acesta ,,contractul nr. 7 pentru achiziționarea bunurilor/lucrărilor/serviciilor de valoare mică (6000 lei) din 20.06.2014, privind livrarea – procurarea metalului uzat”.
Urmare stabilirii acestor încălcări, Comisia Națională de Integritate a dispus:
- Sesizarea Centrului Național Anticorupție în vederea examinării faptului nedeclarării și admiterii conflictului de interese de către dl Oleg Buzdugan, prin prisma prevederilor art. 3132 Cod Contravențional;
- Sesizarea Procuraturii Generale în vederea examinării din perspectiva art. 312 Cod Contravențional ,,abuzul de putere sau abuzul de serviciu”.
Inițieri
Tot în ședința de astăzi, Comisia a inițiat proceduri de control în privința următorilor subiecți:
- dl Denis Usturoi, primar al satului Ruseni, raionul Edineț;
- dna Elena Lupașcu, director al gimnaziului nr. 99 com. Trușeni;
- dl Anatolie Munteanu, director general al SA “Răut”;
- dna Violeta Andrieș, controlor de stat principal în cadrul Curții de Conturi.
Diana Munteanu