Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei continuă programul de transferuri sociale în formă monetară numit „Ajutor social”, lansat în anul 2008, cu scopul susținerii familiilor cu venituri mici.
Programul are două componente de bază – ajutorul social şi ajutorul pentru perioada recea a anului (APRA). APRA este o prestație complementară ajutorului social, care se acordă lunar (în perioada noiembrie-martie) într-o sumă fixă aprobată de Guvern. La moment, această sumă este de 250 de lei, familiilor a căror venit este mai mic decât nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 1,6 ori. Astfel, pentru anul 2015, venitul lunar minim garantat pentru ajutor social constituie 765 lei, iar pentru APRA este de 1224 de lei.
Dreptul la stabilirea ajutorului social și APRA o are doar Direcţia/Secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei (D/SASPF), iar cererea pentru acordarea ajutorului social se depune exclusiv la asistentul social din primărie. Printr-o singură cerere, D/SAPF examinează posibilitatea acordării dreptului la ambele prestații.
Menționăm că cererile pentru acordarea APRA pot fi depuse în orice perioadă a anului și nu este necesar de așteptat începutul lunii noiembrie, deoarece în cazul acordării dreptului, valabilitatea acesteia este de 12 luni. Un alt aspect important este că cererea trebuie depusă până în luna noiembrie, altfel plățile se efectuează doar pentru lunile ulterioare depunerii acesteia. De exemplu, dacă cererea se depune în luna ianuarie, dreptul va fi acordat din luna depunerii cererii, iar pentru lunile anterioare plățile nu se efectuează.
Din păcate, nu toate familiile defavorizate depun cerere, iar la planificarea bugetară pentru APRA au fost preconizate mijloace financiare pentru un număr mai mare de familii. În scopul încadrării unui număr mai mare de familii, prevederile legislației cu privire la ajutorul social se reexaminează în permanență pentru a modifica parametrii. Astfel, dacă inițial unei familii nu i s-a acordat dreptul, aceasta îl poate obține odată cu depunerea cererii la Direcţia/Secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei din cadrul primăriei.
În perioada noiembrie 2014 – martie 2015, de cel puțin o plată a APRA au beneficiat peste 130 mii familii defavorizate, ceea ce constituie peste 360 mii de persoane. Un alt moment important este că, peste 90% din familiile beneficiare de APRA sunt cele care au în componența sa beneficiari de pensii sau alte prestații sociale, iar în mai mult de o jumătate din beneficiari au fost familii care au în componența sa copii.
Dina Roşca