Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și autorități locale din raionul Glodeni au inițiat elaborarea cererii complete de finanțare pentru implementarea unui proiect de extindere a sistemului regional de aprovizionare cu apă și sanitație în satele Clococenii Vechi, Cajba, Dușmani, Hâjdieni, Fundurii Noi și în orașul Glodeni.
Vineri, 1 martie curent, la sediul ADR Nord a avut loc prima ședință cu participarea beneficiarilor proiectului, care au analizat situația actuală în sectorul alimentare cu apă și canalizare din raionul Glodeni și au abordat un șir de soluții tehnice pentru elaborarea cererii complete de finanțare, conform regulamentului concursului la care a fost depus dosarul proiectului.
Noul proiect din raionul Glodeni prevede crearea accesului la apă potabilă pentru circa 17.250 de cetățeni, 18 instituții publice și 36 de agenți economici din șase localități din raionul Glodeni, prin construcția unei rețele de apeduct magistral cu o lungime de 22 km. De asemenea, proiectul mai are în vedere crearea unui serviciu public regional durabil de asigurare cu apă și sanitație pentru deservirea raionului Glodeni.
Specialiștii ADR Nord susțin că noul proiect este conceput drept o continuitate a proiectului „Construcția sistemelor de alimentare cu apă în 10 localități din lunca râului Prut, raionul Glodeni. Etapa I – comuna Cuhnești și comuna Balatina”, implementat în perioada 2020-2021, în cadrul căruia au fost efectuate lucrări de construcție-montaj a stației de pompare a apei din râul Prut din satul Bisericani, a apeductului magistral Prut-Balatina (9,36 km), a stației de tratare a apei din Balatina (50 m3/h) și a aducției de la stația de tratare a apei până în satele Cuhnești și Balatina (10,71 km).
Dosarul proiectului „Extinderea serviciilor publice locale de asigurare cu apă în raionul Glodeni” a fost depus la Concursul (apel pe listă) pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare regională în domeniul „Aprovizionare cu apă și sanitație”, pentru finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, ediția noiembrie 2023. Proiectul urmează să fie inclus în Documentul Unic de Program (2022-2024).