În cadrul congresului de la Tiraspol, la final, a fost aprobată o rezoluție, informează PROVINCIAL.
Potrivit Zona de Securitate, Rezoluția are următorul text:
„1. Adoptarea unui apel către Consiliul Federației și Duma de Stat a Rusiei cu rugămintea de a proteja Transnistria în fața presiunii crescânde din partea Chișinăului, ținând cont de faptul că peste 220 de mii de cetățeni ruși locuiesc permanent în regiune, precum și având în vedere experiența pozitivă a Rusiei de pacificator la Nistru și statutul său de garant și mediator în procesul de negocieri în problema transnistreană.
2. Adoptarea unui apel adresat Secretarului General al ONU cu solicitarea de a lua în considerare drepturile inalienabile ale „poporului transnistrean”, garantate de normele internaționale, pentru a stopa încălcarea de către Chișinău a drepturilor și libertăților localnicilor din stânga Nistrului și pentru a preveni provocările ce conduc la escaladarea tensiunii.
3. Adoptarea unui apel către participanții la procesul de negocieri în formatul „5+2”.
4. Adoptarea unui apel către Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) cu solicitarea de a influența administrația la Chișinău să revină la un dialog adecvat în cadrul procesului de negocieri și pentru a asigura condiții în vederea soluționării civilizate a conflictului.
5. Adoptarea unui apel către Adunarea Interparlamentară a CSI cu solicitarea de a interveni în vederea neadmiterii escaladării situației la Nistru.
6. Adoptarea unui apel către Parlamentul European cu solicitarea de a determina Chișinăul să înceteze presiunile și încălcarea drepturilor și libertăților transnistrenilor.
7. Adoptarea unui apel către Comitetul Internațional al Crucii Roșii cu solicitarea de a garanta condiții pentru asigurarea drepturilor, intereselor și libertăților sociale și umanitare ale tuturor locuitorilor din stânga Nistrului.”