În urma unei informații operative, polițiștii din Ialoveni au stabilit o femeie de 23 de ani și un bărbat de 33 de ani din Ialoveni, care ar comercializa caviar fără acte de proveniență și fără eliberarea bonurilor fiscale.
În timpul perchezițiilor efectuate în trei locuințe din mun. Chișinău și raionul Ialoveni, precum și în două automobile ce se aflau în folosința acestora, au fost ridicate peste 100 de borcane cu caviar de diferite tipuri, zeci de pachete cu ton ambalat, precum și peste 300 de borcane cu cantitatea de 230 ml, etichete autoadezive, cântare și înscrisuri de ciornă.
Valoarea mărfii depășește suma de 100 000 de lei.
Marfa ar fi fost procurată de pe piața neagră din Ucraina și Rusia, ulterior era ambalată, păstrată și comercializată prin diferite metode, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare pe întreg teritoriul țării.
Produsele au fost ridicate și remise pentru efectuarea expertizei la ANSA.