În Republica Moldova a fost creată o Asociație Obștească “Liga Națională a Silvicultorilor din Republica Moldova”. La evenimentul de constituire au participat aproximativ 1400 de angajați din ramura silvică din întreprinderile subordonate, foști conducători ai Agenției „Moldsilva”, academicieni, profesori universitari.
În cadrul întruniriii au fost aleși membrii Consiliului Național (al LNSRM), comisii specializate (experți, etica și disciplină, cenzori etc.) La funcția de președinte al ligii au fost propuși doi candidați, Directorul Întreprinderii Silvice Tighina, Iurie Apostolachi și doctorul în biologie, dr. ing. Alexei Palancean. În urma procedurii de vot secret președintele Ligii Naționale a Silvicultorilor a devenit Alexei Palancean.
Prezent la eveniment a fost și Directorul General al Agenției Moldsilva, Ion Cebanu, care a salutat ideea constituirii organizației. “Mizăm mult pe colaborarea cu această asociație care va promova aceleași principii, ce vor duce la dezvoltarea sectorului forestier național”, a menționat Ion Cebanu.
Scopul creării acestei asociații este discutarea problemelor forestiere și a silvicultorilor, identificarea unor soluții tehnice, economice, silvice și legislative.
Diana Munteanu