Irina Vlah, fondatoarea şi preşedinta „Platformei Moldova”, s-a adresat repetat, în mod public, Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, după ce, potrivit spuselor sale, propunerea sa de a introduce o întrebare suplimentară privind neutralitatea în cadrul referendumului despre integrare europeană, ce ar urma să aibă loc concomitent cu alegerile prezidențiale, a fost tratată cu superficialitate de către angajații Președinției. În context, Irina Vlah a spus că încă nu e târziu să fie revăzută poziția și să fie suplimentat referendumul cu o întrebare despre neutralitate.
Vedeți mai jos adresarea integrală semnată de Irina Vlah:
„ADRESARE PUBLICĂ CĂTRE PREŞEDINTA REPUBLICII MOLDOVA, MAIA SANDU
Stimată doamnă Președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu!
Din start ţin să menționez că apreciez faptul că mi-aţi răspuns, prin intermediul Președinției, la propunerea mea de a introduce o întrebare suplimentară privind neutralitatea în cadrul referendumului despre integrare europeană, ce ar urma să aibă loc concomitent cu alegerile prezidențiale.
Din păcate, constat că angajații de la Președinție, subalternii dvs., au tratat cu superficialitate propunerea mea, nu au intrat în esența problemei şi au oferit un răspuns formal, care, sinceră să fiu, nu face față echipei unui președinte de ţară. Subalternii dvs. şi-au construit răspunsul preponderent pe ideea că în Constituție deja este prevăzut principiul de neutralitate, sugerând că opinia poporului nu ar trebui consultată în acest sens. Dar, Doamnă Președinte, dvs. ştiţi bine cum în realitate se respectă Constituția Republicii Moldova.
Spre exemplu, în Articolul 1, alineatul (3) se spune că: Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Ce fel de stat de drept a ajuns să fie Republica Moldova şi câtă democrație avem de când PAS e la guvernare, cred că știe oricine. Despre drepturi ale omului şi pluralism politic putem vorbi doar cu un zâmbet ironic pe buze. Toate aceste noțiuni frumoase din Constituție au ajuns să nu coste nimic sub guvernarea actuală, de aceea, atunci când subalternii dvs. fac trimitere la Constituție, pe care tot guvernarea o încalcă prin acțiunile sau inacțiunile sale, este minimum cinic.
Un alt exemplu – Art. 2 din Constituție, alineatul (2) prevede că nicio persoană particulară, nicio parte din popor, niciun grup social, niciun partid politic sau o altă formațiune obștească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Iar uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului. Doamnă Maia Sandu, cea mai mare parte a populației s-a convins demult că astăzi colegii dvs. din PAS exercită puterea în stat în nume şi interes propriu, iar, după plecarea de la guvernare, organele competente vor trebui să examineze serios mai multe aspecte ce au legătură directă cu uzurparea puterii în stat.
Nu pot să nu fac trimitere şi la Articolul 5 din Constituție – Democrația şi pluralismul politic. Alineatul (1) prevede că democrația în Republica Moldova se exercită în condițiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul, iar alineatul (2) spune că nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului. Dna Sandu, puteți să nu mă credeți pe mine, dar ieșiți în stradă şi întrebați oamenii a cui ideologie a devenit ideologia oficială a statului şi dacă avem acum în Moldova elemente caracteristice dictaturii şi totalitarismului.
Țin să vă amintesc, stimată Doamnă Președinte, şi de Articolul 6 din Constituție – Separarea şi colaborarea puterilor. Legea Supremă spune că în Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sunt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin. Dar oare așa este în realitate?! Subalternii dvs., care şi-au asumat să scrie răspunsul în numele Președinției, ar trebui să cunoască măcar despre modul brutal în care a fost tratată în ultimii ani justiția din Moldova. Despre ce separare a puterilor în stat mai putem vorbi?!
Sau cum aţi procedat în ultimii ani cu cetățenii, care au altă opinie. Aţi împărțit țara, societatea în „oameni buni” şi „oameni răi”, în „ai noştri” şi „restul” şi i-aţi tratat exact după cum i-aţi împărțit. Deşi Articolul 10 din Constituție spune clar că Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetățenilor săi. De ce mulți cetățeni, sub guvernarea PAS, au ajuns să se simtă străini în propria ţară? Pot răspunde subalternii dvs. sau dvs. personal la această întrebare simplă?
În aceeași ordine de idei aş invoca şi Articolul 16 din Constituţie – Egalitatea. Alineatul 2 prevede inclusiv că trebuie tratați egal şi cei care au alte opinii sau apartenență politică. Faceți o scurtă retrospectivă şi veți vedea câți oameni au avut de suferit în ultimii ani numai pentru că au alte opinii decât dvs. şi colegii dvs. din PAS sau pentru că fac parte din alt partid decât cel de la guvernare.
Putem vorbi şi despre cum se respectă astăzi în Republica Moldova Articolul 21 din Constituţie – Prezumția nevinovăției. E un principiu care există numai pe hârtie, în realitate justiția se face în studiourile televiziunilor afiliate guvernării. Acolo se dau verdictele cine e vinovat şi cine nu. Şi, îmi pare rău să o spun, dar şi dvs. personal nu o dată aţi făcut justiție televizată sau justiție în public – unora le-aţi pus pecetea de oameni răi, fără a avea nicio dovadă, iar altora le-aţi dat „certificate” de „oameni buni”, chiar dacă o țară întreagă cunoaște despre schemele lor, care au sărăcit poporul.
Sau, dacă tot subalternii care scriu în numele Dvs. se acoperă cu Constituţia, haideţi să vedem cum se respectă Articolul 34 – Dreptul la informație. Dvs. şi colegii dvs., Doamnă Preşedinte, aţi făcut totul în ultimii ani ca cetăţenii să fie lipsiţi de acces la surse de informaţie alternative. Astăzi, cea mai mare parte a presei e controlată de PAS, face jocul guvernării şi nu îşi îndeplineşte misiunea de a informa obiectiv cetăţenii.
Nu pot trece cu vedere nici Articolul 38 – Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. Nu mă voi referi la cazuri concrete, dar, dacă veţi fi sinceră singură cu dvs., atunci ar trebui să recunoașteți, Doamna Sandu, că niciodată în Moldova nu a existat o situaţie mai deplorabilă la capitolul – dreptul de a alege şi de a fi ales.
Nu în ultimul rând, aş vrea să invoc Articolul 47 din Constituţie – Dreptul la asistenţă şi protecţie socială. Alineatul (1) al acestui articol prevede că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare. Dvs. şi cei pe care i-aţi adus la putere pe propria responsabilitate nu numai că nu aţi făcut nimic pentru a îmbunătăți viaţa oamenilor, ci, din contra, aceasta a degradat, iar nivelul de sărăcie a atins cote greu de imaginat acum câţiva ani.
Stimată Doamnă Preşedinte, eu aş putea continua şirul prevederilor din Constituţie pe care dvs. şi cei din PAS le încălcaţi sistematic, dar cred că şi aşa tabloul general e clar. Totuşi, ţin să menţionez că, dacă veţi citi cu mare atenţie Constituţia şi o veţi raporta la ceea ce faceţi, veţi vedea că în mare parte aceasta nu este respectată. Ba mai mult, e încălcată flagrant şi în permanenţă! În aceste condiţii, cum aş putea eu şi mulţi alţi cetăţeni ai Republicii Moldova să avem încredere că veţi respecta Articolul 11 din Legea Supremă, care se referă la neutralitate?! Ce garanţii ne puteţi oferi, nouă, oamenilor care vrem să trăim în pace, că nu veţi încălca şi acest articol, aşa cum o faceţi în raport cu multe alte prevederi constituționale?!
Stimată Doamna Sandu!
Mă adresez repetat către Dvs. – trataţi cu maximă responsabilitate propunerea mea. Nu permiteţi nu ştiu cui să scrie răspunsuri formale în numele dvs. Mai ales că e vorba de oameni care, e absolut evident, nu au capacitatea de a intra în esenţa unei propuneri atât de importante pentru cetăţeni. Încă nu e târziu să vă revedeţi poziţia şi să suplimentaţi referendumului, pe care oricum îl veţi organiza, cu o întrebare despre neutralitate. Poporul are dreptul să-şi exprime opinia în această problemă, care acum e mai actuală decât oricând. Nu decideţi în locul oamenilor! Nu e nici logic şi nici corect să-i trataţi aşa pe cetăţeni!”.
Dupa mine neutralitatea se refera nu doar la relațiile militare interstatale sau internationale. Spiritul neutralitatii ar trebui să fie și in relațiile interumane din interiorul unui stat. Multi preferă să vadă bîrnaa din ochii altora dar nu din proprii ochi. E timpul ca avevarata neutralitate, toleranță, politetea, bunele maniere să fie cultivate din familie, gradinite si învătămîtul preunivversitar. Să prioritară respectarea Constitutiei