Astăzi, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a lansat cea de-a doua etapă a Proiectului „Instanțe Judecătorești Model” implementată în perioada ianuarie 2024 – ianuarie 2027.
Patru judecătorii model-pilot – Drochia, Hîncești, Strășeni și Criuleni – și-au asumat angajamentul să obțină în următorii doi ani și jumătate statutul de judecătorii model. Acestea vor beneficia de sprijinul Proiectului pentru a-și îmbunătăți eficiența și calitatea activității lor conform standardelor Cadrului Internațional de Excelență Judecătorească și ale Comisiei Europene pentru Eficiența Justiției.
Laura Hruby, Chargé d’Affaires în cadrul Ambasadei SUA în Republica Moldova, a subliniat faptul că „Statele Unite ale Americii sprijină partenerii guvernamentali în vederea asigurării unui viitor democratic, prosper și sigur pentru Moldova în calea sa spre integrare europeană. Lansarea etapei 2 de implementare a Proiectului USAID „Instanțe Judecătorești Model” reflectă angajamentul autorităților din Republica Moldova de a atinge excelență în activitatea instanțelor judecătorești și de a spori accesul cetățenilor la justiție și la un proces echitabil. Progresul în domeniul justiției și a bunei guvernări nu este doar despre atingerea standardelor UE, ci și despre îmbunătățirea calității vieții cetățenilor Republicii Moldova și suport în restabilirea încrederii lor în instituțiile statului”.
„Cu o investiție suplimentară de 5.5 milioane dolari SUA, USAID susține extinderea realizărilor obținute de judecătoriile-model la alte patru judecătorii: Drochia, Hîncești, Strășeni și Criuleni. Suntem deschiși să ne consolidăm parteneriatele în calea spre excelență a sistemului judecătoresc din Moldova”, a adăugat Jeff Bryan, Șeful Misiunii USAID în Moldova.
Potrivit Ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, „Datorită Proiectului „Instanțe Judecătorești Model” astăzi avem trei judecătorii: Ungheni, Bălți și Edineț, care corespund standardelor europene și care contribuie la creșterea încrederii în sistemul de justiție și în judecători. Extinderea acestui Proiect înseamnă: acces facilitat la justiție pentru fiecare persoană, condiții decente pentru justițiabili și angajați, servicii online de calitate, dar și o atmosferă prietenoasă. Suportul valoros, oferit de Guvernul Statelor Unite și USAID, ne ajută să construim un sistem judiciar mai aproape de cetățeni și de interesele acestora.”
Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman a reiterat că „Datorită suportului Proiectului ,,Instanțe Judecătorești Model”, judecătoriile Edineț, Ungheni și Bălți au ajuns să exceleze la mai multe compartimente în activitatea lor, oferind Proiectul „Instanțe Judecătorești Model” o justiție mai eficientă și mai accesibilă cetățenilor, așteptările fiind similare și în cazul judecătoriilor model-pilot selectate la moment.”
Judecătoriile model-pilot Drochia, Hîncești, Strășeni și Criuleni au fost selectate în urma unui concurs de către o comisie formată din reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției, Agenției pentru Administrarea Instanțelor Judecătorești și ai Proiectului. Judecătoriile selectate s-au remarcat prin viziune clară despre cum să se dezvolte în viitor și au prezentat o varietate mare de propuneri pentru îmbunătățirea activității lor.
Conducătorii celor patru judecătorii și-au exprimat determinarea de a depune toate eforturile pentru a deveni instanțe model și pentru a îmbunătăți accesul cetățenilor la justiție.
Președintele interimar al Judecătoriei Drochia, Vasile Nogai, a menționat că instituția pe care o reprezintă speră să asigure implementarea celor mai eficiente strategii și bune practici pentru sporirea performanței instanței în procesul de înfăptuire a justiției, în interesul și pentru necesitățile justițiabililor și, nu în ultimul rând, pentru sporirea încrederii justițiabililor în instanța de judecată.
Corina Albu, Vicepreședinta interimară a Judecătoriei Hîncești, a completat că „Îmbunătățirea performanțelor instanțelor de judecată contribuie la consolidarea încrederii publicului în sistemul judecătoresc și asigurarea respectării principiilor statului de drept, iar cetățenii Republicii Moldova au dreptul la justiție echitabilă, ceea ce înseamnă acces la instanțe de judecată, consolidarea comunicării cu justițiabilii, asigurarea accesului public la informații, precum și sporirea gradului de utilizare a tehnologiilor informaționale în procesul de înfăptuire a justiției”.
Președintele interimar al Judecătoriei Strășeni, Sergiu Osoianu, a menționat că „Implementarea conceptului de instanță model constituie o provocare ambițioasă pentru întregul sistem judecătoresc din Republica Moldova și, în special, pentru Judecătoria Strășeni. Or, elaborarea unui model adecvat de interacțiune a sistemului judecătoresc cu justițiabilii, este o necesitate obiectivă de racordare a sistemului judecătoresc la condițiile noi, legate de transformările din mediul exterior sistemului judecătoresc”.
Veaceslav Suciu, Președintele interimar al Judecătoriei Criuleni a adăugat că „Echipa judecătoriei este mereu deschisă către progres, perfecționare, dezvoltare și inovație în toate aspectele activității acesteia, dedicate servirii justițiabililor. Implicarea și potențialul echipei judecătoriei va aduce plus valoare și va contribui la eficientizarea interacțiunii sistemului judecătoresc cu publicul larg”.
Reamintim că datorită asistenței tehnice oferite de Proiect, Judecătoriile Bălți, Ungheni și Edineț au obținut statutul de judecătorii model în septembrie 2023. Proiectul va continua încurajarea implementării conceptului de instanță model la nivel local și va sprijini extinderea acestei abordări la nivel național, inspirând și alte instanțe judecătorești să adopte practici centrate pe așteptările cetățenilor. De asemenea, Proiectul va contribui la consolidarea organizațională a unor instituții din sectorul justiției și va acorda suport pentru digitalizarea instanțelor, pentru a facilita accesul cetățenilor la informații despre activitatea judiciară.
Proiectul „Instanțe Judecătorești Model” este o inițiativă realizată cu sprijinul poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Proiectul USAID „Instanțe Judecătorești Model” își propune să crească eficiența și eficacitatea instanțelor judecătorești din Republica Moldova prin implementarea unor strategii noi de gestionare a activității organizatorice și administrative a instanțelor judecătorești, analiza continuă a performanței acestora, digitalizarea proceselor de lucru, consolidarea comunicării cu publicul și instituționalizarea în cadrul sistemului judecătoresc a conceptului de instanțe judecătorești prietenoase justițiabililor.