Serviciul Sud al Procuraturii anticorupţie anunţă despre condamnarea şefului organului de urmărire penală al Inspectoratului de poliţie Taraclia, învinuit de corupere pasivă prin extorcare.
Potrivit procurorilor, ofiţerul a extorcat de la o persoană 1100 de euro şi 400 lei pentru a nu-l trage la răspundere penală şi a restitui automobilul unei persoane bănuite de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. După ce cazul a fost documentat de procurori, în iunie curent, inculpatul a fost reţinut în flagrant în momentul primirii banilor solicitaţi.
În baza probelor prezentate de procurori, instanţa de judecată l-a recunoscut vinovat pe poliţist, acesta fiind condamnat la 5 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, cu amendă în sumă de 120 mii lei, poliţistul fiind privat şi de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 8 ani.
Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor legale.
Dina Roşca