Consiliul raional Ialoveni s-a întrunit astăzi, 23 februarie, în ședință ordinară, unde au fost examinate și aprobate 30 de subiecte, printre care și participarea Consiliului raional în calitate de membru fondator la constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Durabilitate prin solidaritate”, ce va fi formată din reprezentanții autorităților administrației publice locale de nivelul, pentru facilitarea accesării fondurilor europene și implementarea proiectelor de infrastructură edilitară, inclusiv prestarea serviciilor publice de apă, sanitație și management al deșeurilor.
Printre subiectele dezbătute și aprobate în cadrul ședinței se enumeră:
- aprobarea Raportului privind executarea bugetului raional pentru anul 2023 și corelarea Bugetul raional pentru anul 2024, aprobat prin Decizia Consiliului raional nr. 9/1 din 15 decembrie 2023 cu Legea bugetului de stat pentru anul 2024 nr. 418/2023”;
- alocarea mijloacelor financiare pentru efectuarea lucrărilor de finalizare a Stadionului raional și susținerea serviciilor de pompieri din localități;
- aprobarea statelor de personal și componența nominală a consiliului administrativ al instituțiilor medico-sanitare publice din localitățile raionului;
- aprobarea statutului Întreprinderii Municipale ,,Centrul Stomatologic Ialoveni”, inclusiv, regulamentul și componența nominală a Consiliului de administrație și a Comisiei de cenzori a centrului stomatologic;
- transmiterea în comodat a clădirii în care se află Spitalul raional și a unor încăperi din incinta maternității pentru activitatea IMSP Spitalul Raional Ialoveni;
- aprobarea Cadastrului funciar, conform situației din 01 ianuarie 2024, în hotarele a 25 de unități administrativ-teritoriale de nivelul întâi, cu suprafața de 78349,77 ha;
- aprobarea regulamentului și componența nominală a Comisiei raionale pentru protecția drepturilor omului și a Comisiei teritoriale pentru ajutoarele umanitare, în frunte cu domnul Petru Beregoi, vicepreședinte al raionului.
Totodată, în cadrul ședinței Consiliului a fost aprobată structura, efectivul-limită și organigrama Aparatului președintelui raionului Ialoveni în număr de 59 de unități, precum și continuarea implementării Proiectului ,,Construcția Stadionului raional Ialoveni” în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, România, în valoare totală de 8 024 066,60 lei.