Toți colaboratorii din ramura silvică din Republica Moldova, la 19 septembrie, au marcat “Ziua lucrătorului din silvicultură”. Cu această ocazie a fost organizată o ședință solemnă dedicată acestei sărbători profesionale. La ceremonie au participat Prim-ministrul Republicii Moldova, Ministrul Mediului, reprezentanți ai proiectelor internaționale și angajații ramurii silvice.
Prezent la eveniment Prim-ministrul, Valeriu Streleț, a făcut referință la importanța sectorului forestier pentru echilibrul ecologic, dar și pentru economia națională.” Gestionarea corectă a pădurilor este un element important în dezvoltarea sectorului forestier iar cea mai mare responsabilitate o au silvicultorii care trebuie să-și exercite atribuțiile de serviciu cu dăruire de sine”, a menționat Valeriu Streleț.
Directorul general al Agenției “Moldsilva” Ion Cebanu, a precizat în mesajul de felicitare că trebuie de realizat împreună obiectivele trasate la nivel național privind dezvoltarea sectorului forestier național.” Avem speranța că schimbările care vor urma în acest domeniu să asigure o colaborare fructuoasă cu specialiștii și instituțiile implicate întru dezvoltarea durabilă a întregii societăţi şi în asigurarea echilibrului factorilor de mediu”, a specificat Ion Cebanu.
Amintim că “Ziua Lucrătorului din Silvicultură” a fost instituită prin Hotărîre de Guvern în anul 1995 și se sărbătorește în a treia sîmbătă a lunii septembrie. În prezent în ramura silvică din Repubilca Moldova activează circa 4300 de angajați.
Elena Ivanov