De 14 februarie, când marcăm Ziua Națională a Lecturii, Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj către toți iubitorii de lectură, informează PROVINCIAL.
„Fiecare carte citită ne îmbogățește și fiecare dintre noi, fie că suntem copii sau deja maturi, are dreptul la întâlnirea cu cărțile sale. Pentru a facilita apropierea dintre oameni și cărți, dintre autori și cititori, anul trecut, de Ziua lecturii, am lansat campania națională de promovare a lecturii „Cartea Deschisă”. M-am bucurat să văd că atâtea cluburi de lectură din toate colțurile țării, din școli mari și mici, din centre pentru tineret și pentru seniori, din universități și colegii s-au înscris pe platforma Cartea Deschisă”, a spus Președinta.
Șefa statului a subliniat că, în 2023, zeci de scriitori din Republica Moldova și România s-au întâlnit cu cititorii lor, la Edineț și Călărași, la Drochia și Fălești, în Dubăsari sau Anenii Noi. De asemenea, mii de tineri au avut șansa să vadă pe viu un autor de carte, să țină în mâini noi apariții editoriale de pe ambele maluri ale Prutului.
„Le mulțumesc tuturor scriitorilor care au oferit din timpul lor creând punți între cărți și oameni, între idei și minți tinere. Precum le mulțumesc și tuturor acelor însuflețitori ai cluburilor de lectură, fără de care apropierea de carte ar fi mai anevoioasă. Vom continua campania de promovare a lecturii și în acest an. Cu noi forțe, la turații mai mari. Vă invit să deschidem, deci, toate cărțile!”, a punctat Președinta Maia Sandu.