La 13 februarie 2024, Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a avut o întrevedere cu Delegația Agenției Turcești de Cooperare și Coordonare (TIKA) în Republica Moldova, reprezentată de Tarık Mete – Coordonator al Programelor TIKA, Burak Kadir Killioğlu – Adjunct al Coordonatorului Programelor TIKA și Roman Calac – Asistent al Coordonatorului Programelor TIKA.
Edilul de Bălți, și-a arătat deschiderea față de colaborarea cu Agenția Turcească de Cooperare și Coordonare (TIKA), a propus unele idei de proiecte, beneficiari ai cărora vor fi locuitorii municipiului.
Tarık Mete, Coordonatorul Programelor TIKA, a menționat despre faptul că Agenția Turcească de Cooperare și Coordonare în Republica Moldova a fost prima agenție deschisă în străinătate de către TIKA, unde au fost implementate o serie de proiecte, care au îmbunătățit nivelul calității vieții al populației. Șeful delegației și-a exprimat speranța în continuarea numeroaselor proiecte realizate în Bălți.
La întrevedere, administrația publică locală a fost reprezentată de către Alexandr Petkov – Primar de Bălți, Eduard Pleșca – consilier al primarului și Dan Moraru – Șef al Direcției relații externe și atragerea investițiilor a primăriei.
La finalul întrunirii, primarul le-a oferit oaspeților suveniruri confecționate manual de copiii din instituțiile de învățământ ale orașului. Pe fiecare dintre aceste suveniruri sunt indicate numele și prenumele autorului.